Reactualizat la:

Mia de posturi pe Valea Terovei

Mia de posturi pe Valea Terovei
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Potrivit primarului Mihai Stepanescu, aceasta este realitatea care se prefigurează în Parcul Industrial, până la sfârşitul anului.

 (4 comentarii)

Rectifica

Cea mai recentă şedinţă ordinară a Consiliului Local Reşiţa, derulată marţi, 28 iulie, a pus din nou pe tapet problema investiţiilor în municipiu, nu doar pe Valea Ţerovei, precum şi situaţia Oraşului Sporturilor care încă nu-şi schiţează vreo siluetă în Parcul Industrial.

„Cu privire la relaţia contractuală existentă între Consiliul Municipal Reşiţa şi firma NextCity, fostă VeloCity, colegii consilieri au respins ce li s-a părut şi dânşilor, la fel ca mie, o propunere deplasată, şi anume să acceptăm plata unor studii pe care dânşii le-au făcut cu diverse firme, de altfel fiind un proces pe rol. Şi atunci am lăsat la latitudinea instanţei să decidă pentru că până acum noi am câştigat în instanţă. Am cerut un singur lucru: dacă nu pot face investiţia pentru care au fost făcute aceste demersuri şi au fost stabilite aceste relaţii între dânşii şi noi, atunci să lase pe alţii să facă acele investiţii“, a explicat Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei. Edilul a precizat că un al treilea investitor şi-a manifestat dorinţa de a realiza o capacitate de producţie pe Valea Ţerovei, al doilea investitor fiind deja la stadiul de certificat de urbanism iar pentru primul fiind deja semnată autorizaţia de construcţie.

Mihai Stepanescu speră ca din decembrie să poată fi văzute, pe Valea Ţerovei, lucrări în fază avansată, aproape de finalizare. Şeful administrativului reşiţean vorbea despre un al treilea investitor, pe care-l consideră unul serios, care a creat deja, în ultimii doi, la Reşiţa, 550 de locuri de muncă, urmând alte 300 de posturi pentru cărăşeni care lucrează în afara judeţului. În total, 1.250, poate chiar 1.300 de locuri ar putea fi create în Parcul Industrial şi în alte locaţii din municipiu.



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Il faci pe dracu, ca n-ai cu cine!
BOLVAŞNIŢA - Spune supărat primarul comunei Bolvaşniţa, referindu-se la proasta comunicare existentă între [...] mai multe »
De Ruga, Jupa va avea camin cultural ca nou
CARANSEBEȘ - Lucrările demarate de municipalitatea din Caransebeș sunt aproape gata, iar prima petrecere în căminul [...] mai multe »
Autostrada Albastra, legata de A6 prin Valea Almăjului
CARAŞ-SEVERIN - Este vorba de un proiect de viitor, ce-i drept unul de anvergură, despre care a vorbit deschis [...] mai multe »
Surprinsi transformand dealurile in haldine
REŞIŢA - Câţiva angajaţi ai unui constructor au fost surprinşi pe camerele de supraveghere în timp ce aruncau, pe [...] mai multe »
Prah – biletul castigator al vietii in doi
REŞIŢA - Şi al managerului Florin Ionescu, care a evoluat pe scena Teatrului de Vest în această premieră în [...] mai multe »
16 octombrie, zi cu noroc pentru 3.000 de caraseni
REŞIŢA - De marți, o parte din totalul celor aproape 19.400 de fermieri care au depus cereri unice de plată [...] mai multe »
La 93 de ani, calcat mortal de o masina de salubritate
REŞIŢA - Un bărbat în vârstă de 93 de ani care se afla în apropierea pubelelor din curtea Azilului de bătrâni [...] mai multe »
La spitalul din Caransebes, unii te refuza, altii te-ngrijesc
CARANSEBEȘ - Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș a ajuns încă o dată pe rețelele de socializare. De [...] mai multe »
Popa pregateste proiectul Semmeringului Banatean
REŞIŢA - Edilul spune că dacă vor fi probleme, e gata să plătească studiul de prefezabilitate din banii lui, doar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou