Mi-e lehamite…

Mai în glumă, mai în serios i-am spus că dacă numai se înfioară de ce aude, înseamnă că părinţii ei o protejează. Pentru că a lucrat în presă, i-am putut descrie într-un limbaj anume ce se întâmplă pe la noi. Bănăţencei mele, care, de altfel, o duce bine acolo, în Munchen, dar pe care o apasă atitudinea rece a germanilor, i-am spus să stea acolo că stă bine. Nivelul mizerabil la care au ajuns politica şi politicienii din România nu l-ar suporta nici Cartea Recordurilor. Şi este doar începutul unui an electoral. Peste tot în lume politica este josnică, dar la noi este sub orice critică.

Totul se rezumă la declaraţii idioate, lovituri sub centură, bani şi funcţii. Şi de la politica asta, care a îngropat România în mizerie şi scandal, toate merg prost: economia, administraţia, educaţia, sănătatea sau cultura, adică toate domeniile care fac un stat să funcţioneze. România este o ţară de politicieni, ţaţe, bârfe şi scandal. Iar cea mai plăcută activitate naţională este aceea de a distruge valori şi principii. Parcă nu mai avem creiere. Se mai întâmplă şi lucruri bune, că nu toţi suntem nebuni, dar lucrurile şi oamenii ce ar putea aduce un strop de echilibru se pierd în ceaţă.

A trebuit să îi explic şi de ce nu am sărit în sus de bucurie când a zis că vrea să vină pe Semenic şi la Herculane. Pentru că nu ar avea ce să vadă pe Semenic, decât dacă o aştept eu cu vreo carte, frumos ilustrată, despre cum era muntele altădată, sau mergem să culegem afine. La Văliug i-am spus că mai are de ce merge, la fel şi la Gărâna. I-am zis că dacă Robu, marele primar al judeţului Timişoara (vorba lui Dragnea!), nu fură data Festivalului de Jazz, chiar poate veni acolo în vară. Despre Băile Herculane ce era să îi spun? I-am trimis mai multe articole actuale din presa cărăşeană, să îşi poată face singură o imagine despre staţiunea preferată a lui Sissi. Si i-am promis că îi fac o copie după o broşură din 1939 despre Băile Herculane, să nu spună că sunt rea şi nu o duc într-o staţiune de vis… Doar că în cea din alte vremi, când nu ne conduceau atâtea capete seci, când oamenilor le plăcea să muncească şi să clădească ceva. Jurnalistă fiind, nu s-a putut abţine să nu mă întrebe: „Dar de ce nu îi taxaţi, de ce nu le daţi în freză?”

Ca să dau discuţiei un ton mai vesel, i-am spus: „De taxat nu avem loc de ei, taxează ei tot! “. Cred că rolul presei este doar să arate mocirla, nu şi adâncurile ei. Poliţiştii, procurorii, judecătorii nu îşi împart salariile cu jurnaliştii, pentru ca aceştia din urmă să le facă treaba. Cam aşa stă chestiunea cu datul în freză, pe care nu i-am mai spus-o prietenei mele. În rest, dincolo de realităţi şi discuţii, mi-e lehamite…