Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – din amenzi, ca urmare a controalelor efectuate pe parcursul anului trecut.

Serviciul Judeţean de Metrologie Legalǎ Caraş-Severin a realizat o informare privind asigurarea exactităţii, a uniformităţii măsurărilor precum şi legalitatea mijloacelor de măsurare utilizate în măsurări de interes public, în judeţ. Astfel, în cursul anului 2016, Laboratorul de metrologie al S.J.M.L. Caraş-Severin a asigurat trasabilitatea rezultatelor măsurărilor, efectuate cu mijloace de măsurare supuse controlului metrologic legal, prin verificări metrologice şi etalonǎri. În laboratorul de metrologie au fost efectuate 2.988 de activităţi de control asupra mijloacelor de măsurare, prin verificări metrologice (verificǎri metrologice iniţiale, verificări metrologice periodice şi după reparaţii), în domeniile Mase, „Spaţiu şi timp, Volum şi Presiune“. De asemenea, au fost efectuate 12 etalonări de mijloace de măsurare ale operatorilor economici care fac etalonări sau măsurări în domenii nesupuse controlului metrologic legal.

În anul 2016, Compartimentul de Inspecţie şi supravegherea pieţei a D.R.M.L. Timişoara, din care face parte şi inspectorul S.J.M.L. Caraş-Severin, a efectuat în judeţul Caraş-Severin 240 de controale metrologice prin inspecţii şi testări inopinate la agenţi economici care utilizau mijloace de măsurare supuse controlului metrologic legal. Au fost controlate 974 de mijloace de măsurare dintre care 151 de mijloace de măsurare au fost testate. Au fost încheiate 240 de procese verbale de control metrologic şi două procese verbale de constatare a contravenţiilor. Valoarea amenzilor în această situaţie a fost de 7.500 lei.

Controlul produselor preambalate s-a efectuat la 32 operatori economici şi au fost verificate 107 loturi de produse preambalate. Loturile de produse preambalate controlate au corespuns din punct de vedere metrologic. La sediul S.J.M.L Caraş-Severin, au fost depuse cinci cereri pentru evaluări în vederea obţinerii avizelor pentru desfăşurarea activităţilor cu mijloace de măsurare de interes public (montare şi reparare). Acestea au fost finalizate prin acordarea a patru avize de montatori de mijloace de măsurare şi un aviz de reparator de mijloace de măsurare. De asemenea, au fost depuse patru solicitări pentru autorizarea laboratoarelor. Evaluările au fost finalizate.

În vederea verificării condiţiilor în care se asigură trasabilitatea rezultatelor măsurărilor efectuate cu mijloace de măsurare supuse controlului metrologic legal în laboratorul SC AQUACARAŞ S.A. Reşiţa, în cursul anului 2016, experţii metrologi ai S.J.M.L. Caraş-Severin au efectuat 28 de activităţi de supraveghere metrologică prin testări. Au fost testate metrologic 280 de contoare de apă rece asupra cărora s-au efectuat anterior verificări metrologice. Aceste activităţi au fost finalizate cu 28 de procese verbale de supraveghere.