Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În etapa a XVIII-a din Liga a II-a de fotbal, Seria a II-a, Metalul Reșița – CSM Râmnicu Vâlcea 1-0 (0-0).

Pentru formația reșițeană a fost un meci important, în condițiile în care în Valea Domanului nu venea orice echipă, ci chiar liderul seriei. Dincolo de orgoliile și speculațiile existente, datorită mutărilor din vara anului trecut, Metalul Reșița avea nevoie de o victorie care să-i confere mai multe șanse în play-off, adunând astfel puncte într-un meci cu una dintre pretendentele la accederea în primul eșalon. Deși nu a făcut un joc extraordinar, așa cum recunoștea și antrenorul Marian Pană, formația reșițeană s-a impus la limită, cu 1-0, printr-un gol marcat din penalty de Adrian Stoica, în minutul 72.

Dacă în prima repriză, raportul de ocazii a fost oarecum egal, ieșind în evidență portarii Zimmermann și Matache, în partea a doua a întâlnirii CSM Râmnicu Vâlcea a preluat inițiativa, atacând în valuri spre poarta reșițeană. Cea mai mare ocazie s-a consemnat în minutul 51, atunci când cel N’Kongue a driblat tot pe partea stângă, a pătruns în careu și a centrat în fața porții, de unde Adrian Popa (cel intrat în minutul 36 în locul lui Pîrvulescu trimis la spital cu fractură de piramidă nazală, după un contact cu Istvan Szabo) a trimis pe lângă buturile reșițene. Nici N’Kongue, care l-a driblat pe Zimmermann ieșit din careu și nici Tănasă nu au reușit să înscrie. Au făcut-o în schimb reșițenii, Octavian Vasile a fost faultat în careu de I. Stoica, iar penalty-ul a fost transformat de Adrian Stoica.

Metalul Reşiţa: Zimmermann, R. Cristian, C. Apostol, I. Popescu, L. Murgoci, Enescu, Breşneni, O. Vasile, A. Stoica (min. 79, A. Vaștag), Szabo (min. 90, Vădrariu), Opriţa (min. 90+2, Mureșan). Antrenor: Marian Pană.

CSM Râmnicu Vâlcea: Matache, Samson, Pîrvulescu (min. 36, Ad. Popa), I. Stoica, Briceag, Todea, Pereira (min. 75, Lircă), Deaconescu, Tănasă (min. 83, Geantă), Iancu, N’Kongue. Antrenor: Claudiu Niculescu.

A arbitrat Marcel Bîrsan (Bucureşti), asistat de Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe) şi Ferencz Tunyogi (Zalău). Rezervă: Vasile Rodina (Alba Iulia). Observatori: Zaharia Ciev (Timișoara), Alexandru Terheș (Oradea).