Reactualizat la:

Metalul Resita, prima victorie in acest sezon

Metalul Resita, prima victorie in acest sezon
Scris de Marian Cărăvan - REŞIŢA – Echipa din Valea Domanului a învins pe Unirea Tărlungeni cu scorul de 3-1 (1-1).

 (2 comentarii)

Rectifica

Etapa a X-a a Ligii a II-a de fotbal, Seria a II-a, a fost deschisă de partida care a opus, în Valea Domanului, ultimele două clasate. Începutul meciului a fost favorabil oaspeților, care au deschis scorul încă din minutul 4, atunci când la o acțiune continuă în careul Reșiței mingea îl depăşeşte pe portarul Kololo, loveşte bara din dreapta goalkeeper-ului reșițean și ajunge la Monea, care îndeplineşte o simplă formalitate din șase metri.

Ușor-ușor, elevii lui Eugen Trică echilibrează disputa și își creează mai multe ocazii, însă șuturile nu își ating ținta. La vestiare se intră însă cu scor egal, pentru că eforturile reșițenilor le-au fost răsplătite cu golul din minutul 39: Marian Chiţu a urmărit o minge trimisă în adâncime, a pătruns în careu talonat de Burlacu, a încercat să dribleze portarul, însă a alunecat şi din cădere a pasat spre centrul careului. Acolo se afla Skraparas, care a trimis cu latul pe lângă portarul Muțiu şi a restabilit egalitatea.

În repriza secundă, dominarea reșițeană este concretizată cu marcarea a două goluri și astfel Metalul Reșița a obținut prima sa victorie din acest sezon, făcându-l pe Eugen Trică să zâmbească. Mai întâi, Feher cu o torpilă la vinclu a dus scorul la 2-1 în minutul 68, pentru ca în minutul 73 să asistăm la cel de-al treilea gol al rosso-nerilor, precedat de un șut al lui Skraparas, respins de Muțiu în corner. Din lovitura de colț a rezultat golul trei, marcat de Maissiat cu un șut cu piciorul stâng.

Metalul Reșița: Kololo, Jamali, Nogo, Maissiat, Aniţoiu, M. Chiţu, Feher, Săndescu, I. Szabo (min. 65, Manole), Skraparas (min. 87, Guehi), Ponoran (min. 75, Krkelic). Antrenor: Eugen Trică.



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Tinerele sperante, pregatiri in Timis
CARAȘ-SEVERIN - Cei mai talentați fotbaliști cărășeni născuți în 2005 au disputat partide de verificare în [...] mai multe »
Vor a patra victorie consecutiva
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița joacă sâmbătă, 25 noiembrie, în deplasare cu ACS Ghiroda, într-un meci din etapa a [...] mai multe »
Resiteanca Alina Vuc, pe locul al treilea in lume
REȘIȚA - United World Wrestling, forul mondial al luptelor, a dat publicității ierarhiile pe stiluri și categorii [...] mai multe »
Cinci zile de handbal juvenil
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița abordează cu încredere turneul I de sală. mai multe »
Gugulanii iubesc sportul mintii
CARANSEBEȘ - Campionatul Municipiului Caransebeș la șah s-a bucurat de un real succes. mai multe »
Zece medalii la Cupa Shorin Ryu
REȘIȚA - Reșițenii s-au remarcat la competiția de karate de la Târgoviște. mai multe »
Muncitorul – Informatica, diferenta de valoare
REȘIȚA - Echipa de futsal Muncitorul Reșița a pierdut luni, 20 noiembrie, cu scorul de 3-10  partida în fața [...] mai multe »
Piticii atomici s-au remarcat la Deva
REȘIȚA - Luptătorii reșițeni, printre laureații Cupei Cetate Deva. mai multe »
Muncitorul intalneste Informatica
REȘIȚA - Echipa de futsal Muncitorul Reșița întâlnește luni, 20 noiembrie, formația Informatica Timișoara, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou