Reactualizat la:

Metalul Otelu Rosu revine in Liga a III-a!

Metalul Otelu Rosu revine in Liga a III-a!
REŞIŢA – Metalul Oţelu Roşu – Măgura Cisnădie 4-3 (0-0, 0-0), în barajul de promovare în Liga a III-a de fotbal

 (3 comentarii)

Rectifica

Stadionul „Minerul“ din Motru a găzduit, sâmbătă, 21 iunie a.c., de la ora 18, meciul de baraj pentru promovarea în eşalonul trei al fotbalului românesc, dintre Metalul Oţelu Roşu şi Măgura Cisnădie, campioana judeţului Sibiu, o formaţie considerată a fi foarte greu de depăşit. În cele din urmă, dăruirea exemplară a elevilor antrenorului Alin Olariu, care şi-au dorit parcă mai mult revenirea în Liga a III-a, după 11 ani, a triumfat. Chiar dacă pornea cu şansa a doua, Metalul şi-a jucat şansele până la capăt. Astfel că, în final, s-a impus cu 4-3, după executarea loviturilor de departajare, pentru că tabela de marcaj a rămas intactă şi după cele două reprize de prelungiri.

Pentru echipa de pe Bistra au punctat Feneş, Aiojoaiei, Burcoiu şi Moldovan, Negrei având ghinionul să rateze lovitura de la 11 metri. Dar, o contribuţie importantă la atinerea acestei performanţa a avut-o portarul Grecu, acesta parând două lovituri de pedeapsă.

„Sunt foarte fericit pentru că am reuşit să revenim în Liga a III-a, după mai mulţi ani, ne-a declarat antrenorul Alin Olariu. Cred că am meritat promovarea, fiindcă am reuşit să menţinem un anumit echilibru, pe toată durata partidei, chiar dacă pe final partenera noastră a avut o anumită superioritate. Îi felicit pe băieţi, le mulţumim tuturor care au avut încredere în noi“.

Metalul Oţelu Roşu: Grecu – Veche, Mariţescu, Ovidiu Bălan, Aiojaiei, Ştefan Bălan, Ispas, Nedelcea, Feneş, Negrei, Bădeţ; Rezerve: Boldea, Ivanici, Moldovan, Burcoiu, Caia, Slătaru.



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Leo Doană: Avem un început de sezon peste așteptări
REȘIȚA - După succesul cu 3-1 în fața echipei Pandurii Târgu Jiu, antrenorul Leontin Doană consideră că acest [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie fără emoții cu Pandurii Tg. Jiu
REȘIȚA - CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 17 august, cu scorul de 3-1, partida cu Pandurii Târgu Jiu, într-un [...] mai multe »
CSU Reșița continuă pregătirea specifică
REȘIȚA - Handbalistele de la CSU Reșița s-au întors din cantonamentul de la mare și continuă pregătirea la Sala [...] mai multe »
În Valea Domanului vine echipa de pe ultimul loc
REȘIȚA - CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 17 august, de la ora 11, pe teren propriu, formația Pandurii Târgu [...] mai multe »
CSM Reșița a pierdut la un gol jocul cu Bacăul lui Adi Petrea
REȘIȚA - CSM Reșița a disputat joi, 15 august, un nou joc de pregătire în compania formației CSM Bacău. [...] mai multe »
Lupacul merge mai departe în Cupa României
CARAȘ-SEVERIN - FC Voința Lupac s-a calificat în turul următor al Cupei României, după ce a învins acasă, cu [...] mai multe »
S-a înființat selecționata 2008 a județului
REȘIȚA - Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin a organizat pe stadionul Gloria o selecție pentru formarea [...] mai multe »
Voința Lupac întâlnește CS Hunedoara
CARAȘ-SEVERIN - Campioana județului Caraș-Severin, Voința Lupac, va juca miercuri, 14 august, de la ora 17:30, pe [...] mai multe »
Banat Girls, din nou în iarbă
REȘIȚA - Fotbalistele de la ACS Banat Girls au reluat luni, 12 august, pregătirea în vederea participării în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou