Reactualizat la:

Mesinschi şi-a apărat licenţa

Mesinschi şi-a apărat licenţa
REŞIŢA – La Belgrad s-au desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, lucrările unui seminar internaţional pentru antrenorii şi arbitrii de karate EUREKA, din Europa. Acţiunea a fost cuprinsă în programul Campionatelor Europene de karate shotokan, cu participarea a circa 700 de sportivi, din 11 ţări.

Printre oficialii competiţiei s-a regăsit şi prof. Marian Mesinschi, coordonatorul C.S. Sport Anina. Care, timp de două zile, a avut parte de un program foarte încărcat.

„Au fost două zile infernale, fiindcă am arbitrat peste 100 de meciuri, interval de timp în care am susţinut şi examenul de licenţă WKC. Nu vreau să fiu lipsit de modestie, dar am luat nota 8,60, minima fiind 7, şi voi beneficia de licenţă, în continuare, încă doi ani. A fost o experienţă extraordinară, fiindcă am avut multe de învăţat legat de organizare, în special“.

În altă ordine de idei, prof. Marian Mesinschi va ajunge joi, la Sevilla, în Spania, împreună cu eleva sa Mariana Popovici, care va participa la „Cupa Mediteraneană“ la karate EUREKA, fiind componentă a echipei României.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Luptatorii resiteni sunt in plina pregatire
REȘIȚA - Luptătorii de la CSM Reșița și de la CSȘ Reșița au început deja antrenamentele. mai multe »
Muncitorul Resita, castigatoare la Cupa Unirii
REȘIȚA - Competiția Cupa Unirii la fotbal s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute la sala de sport a [...] mai multe »
CSM Resita si-a recuperat palmaresul
REȘIȚA - Pierdut în urmă cu aproximativ 20 de ani, palamaresul echipei de fotbal revine din nou acasă, în Valea [...] mai multe »
Handbalistii au inceput pregatirea
REȘIȚA - Handbaliștii de la CSM Școlar Reșița și-au reluat miercuri, 9 ianuarie, antrenamentele în vederea [...] mai multe »
Valentin Ghionea, scouter la CSM Resita
REȘIȚA - Handbalistul Valentin Ghionea, care a acumulat 134 de selecții și a marcat 681 de goluri pentru naționala [...] mai multe »
Caransebesenii se mandresc cu 12 medalii in 2018
CARAȘ-SEVERIN - Anul 2018 a fost unul bun pentru atletismul caransebeșean, apreciază antrenorul emerit Cristian [...] mai multe »
Alina Vuc are planuri mari in 2019
REȘIȚA - Cel mai nou cetățean de onoare al județului Caraș-Severin, luptătoarea Alina Vuc, are planuri mari și [...] mai multe »
Gimnastii au inceput pregatirea de iarna
REȘIȚA - Vicepreşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, Dan Grecu, a decis anul trecut să readucă lotul [...] mai multe »
Young Boys, castigatoare la Cupa Banatul Montan
REȘIȚA - Echipa Young Boys este câştigătoarea primei ediţii a Cupei Banatului Montan la fotbal în sală, după ce [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou