Reactualizat la:

Mesaj pentru presedinte

Mesaj pentru presedinte
Scris de Lavinia Predescu - REŞIŢA – La finalul acestei săptămâni românii şi-au ales un nou preşedinte care să îi reperezinte pe parcursul următorilor cinci ani.

Rectifica

După o lună şi jumătate de campanie şi 14 candidaţi la şefia ţării, doar unul a ieşit învingător. Acum, românii aşteaptă ca promisiunile făcute pe parcursul acestor săptămâni să fie realizate iar încrederea lor să nu fie dezamăgită.

„Pentru mine nu trebuie să facă mai mult decât a promis. Mi-aş dori ca cel care a fost ales în urma voturilor tuturor românilor să nu ne dezamăgească şi să se gândească şi la noi şi la drepturile noastre“, ne-a declarat Gheorghe Leonte, în vârstă de 37 de ani. Cu aceleaşi speranţe s-a prezentat la urne şi Ioana Var. Femeia, în vârstă de 54 de ani, ne-a mărturisit că a votat cu gândul la copii şi la nepoţii săi.

„Aş vrea să-i transmit viitorului preşedinte, indiferent cine va fi, să ţină cont că noi i-am ales. Să îşi respecte promisiunile şi să nu ne mai ignore cererile“, a declarat Ioana. Şi tinerii s-au dovedit a fi responsabili şi precocupaţi de viitorul lor. Încă de la orele dimineţii, aceştia şi-au „rupt“ cinci minute din timpul lor liber şi s-au prezentat la urne pentru a-şi înregistra votul. „Un singur lucru doresc să-i transmit viitorului preşedinte, să fie mai bun decât precedenţii“, ne-a mărturisit Bogdan Marian, 22 de ani.

Şi Alina Maria Radu a votat pentru viitorul ei. „Nu ştiu dacă alegerea mea a fost şi cea mai bună, dar aşa cum toată lumea a votat «răul cel mai mic», în opinia lor, eu sper să nu fie nici unul chiar atât de rău şi să ne fie mai bine ca până acum. Indiferent cine va fi preşedinte vreau să le spun că aşa cum ei merită o viaţă mai bună şi noi merităm să avem aceleaşi şanse şi să fim respectaţi“, ne-a mărturisit tânăra de 28 de ani.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Poliţia n-o mai caută pe Bianca
BOCŞA - Poliţia judeţului ne aminteşte de tânăra de 15 ani dată dispărută inclusiv prin mass-media în 10 [...] mai multe »
Dan Barna promite că va fi un preşedinte „full time“
REŞIŢA - Acesta este şi motivul pentru care candidatul USR-PLUS la alegerile prezidenţiale a venit la Reşiţa cu [...] mai multe »
Iluminat public modern pentru Moldova Nouă
MOLDOVA NOUĂ - Iar pentru asta a fost semnat un contract de aproape 11 milioane de lei, bani din care se va moderniza [...] mai multe »
Urmărire ca-n filme la Reşiţa! Şofer reţinut!
REŞIŢA - Autoturismul condus fără permis de un reşiţean de 35 de ani, cu damf de alcool, a fost urmărit de [...] mai multe »
Primarul Aninei, revoltat pentru Semmering
CARAŞ-SEVERIN - Edilul face memoriu la Ministerul Transporturilor şi asta pentru că, începând cu data de 25 [...] mai multe »
Accident provocat de un caransebeșean băut pe DN 6
CARANSEBEȘ - Șoferul, care venea tocmai din Austria, a fost filmat de un alt participant la trafic încă de pe [...] mai multe »
Felix Borcean: Cei din spital să vină şi cu probleme serioase!
CARANSEBEŞ - De parcă nu ar cunoște-o toată lumea, situația mai mult decât dificilă în care se află spitalul [...] mai multe »
Totul este în puţin! Chiar şi fericirea e în crâmpeie…
REȘIȚA - Ochii sunt mici, dar ei cuprind orizontul. Există un alt loc mai frumos pe lume decât ochii celor care te [...] mai multe »
BMW versus Toyota în apropiere de Reșița, pe DN 58!
CARAȘ-SEVERIN - Accidentul s-a produs la intersecția cu drumul spre Doman, motociclistul fiind transportat în stare [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou