Reactualizat la:

Mersul pe jos atacă diabetul

Mersul pe jos atacă diabetul
REŞIŢA – Plimbările zilnice de circa 30 de minute, ca medicament preventiv.

Rectifica

Reţinem asta din discuţia cu dna dr. Iulia Bogathy, medic specialist în problemele diabeticilor. Dna Bogathy a subliniat rolul important pe care mişcarea şi consumul de legume şi fructe îl au în prevenirea acestei boli.

La polul opus se situează alimentaţia necorespunzătoare şi dezordonată, ceea ce conduce la obezitate. Aceasta, alături de stres şi predispoziţie genetică, pot aduce boala mai aproape.

Suntem „în grafic“

Dr. Bogathy a făcut aceste precizări la solicitarea Jurnal CS, în urma rezultatelor programului naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei. „În judeţ, sunt aproximativ 5.000 de bolnavi înregistraţi. De la începutul anului, mulţi bolnavi noi au fost descoperiţi prin acest program“, ne-a declarat dna Bogathy.
Concret, o treime dintre cei care s-au prezentat la medic în primele şase luni de program prezintă risc de a se îmbolnăvi de diabet. Situaţia, manifestată la nivel naţional, se reflectă şi în judeţ.

„Din cele 90.113 de persoane evaluate în primele şase luni, 27.506 prezintă acest risc. Procentual, este vorba despre 30,5% din total“, ne-a declarat dr. Radu Albotă, director executiv adjunct al Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) a judeţului şi coordonator al programului în Caraş-Severin.

Alte riscuri

Conform dr. Albotă, alţi 16.421 de cetăţeni din Caraş-Severin, adică 18% dintre cei care s-au prezentat la medic în primele şase luni de program, prezintă riscuri pentru alte boli.

Adjunctul ASP sfătuieşte cetăţenii să se prezinte la medic, întrucât în acest fel vor descoperi boli despre care nu ştiau, precum şi unele riscuri de îmbolnăvire.

Riscuri:

Boli cardiovasculare – 9.944 (11%);

Cancer de col uterin – 3.297 (3,6%);

Cancer uterin – 1.951 (2,1%);

Accidente vasculare cerebrale – 1.229 (1,3%).

Ionel Ivaşcu

ionel.ivascu@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Doar 37 de posturi sunt titularizabile
CARAȘ-SEVERIN - Aproape 400 de candidați au intrat în cursa pentru un post de profesor titular în judeţul [...] mai multe »
Va încurca sau nu noul tramvai?
REŞIŢA - Dacă în Govândari, tramvaiele îşi vor croi drum prin spaţiul verde şi parcările de pe Bulevardul [...] mai multe »
Proiectul bacului, mai tulbure decât Dunărea când plouă
CARAŞ-SEVERIN - Deschiderea punctului de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă şi Golubac este un proiect [...] mai multe »
Sistemul ro-alert, în noi teste
CARAŞ-SEVERIN - În perioada 18-30 iulie 2019, de la 10.00 la 12.00, în Caraş-Severin are loc o nouă rundă de [...] mai multe »
Ce a schimbat protestul împotriva Enel de la Măureni?
MĂURENI - În jur de o sută de cetăţeni ai comunei Măureni s-au adunat, în frunte cu primarul Brian Filimon, [...] mai multe »
Nu facem turism ca sârbii! Dar în satul Bigăr nu găsim Cascada Bigăr!
BERZASCA - Încă sunt aşteptaţi investitorii care ar putea să facă minuni în Clisura Dunării, pentru a atrage [...] mai multe »
Ion Chisălița, fostul primar de la Moldova Nouă, revine în politică
CARAȘ-SEVERIN - Și unde altundeva decât în PNL, Chisăliță fiind prezent la Timișoara, alături de senatorul [...] mai multe »
De ce nu se lucrează la Centrul Reşiţei?
REŞIŢA - Se estima că firma câştigătoare ar fi trebuit să se apuce de treabă în prima decadă a lunii iunie, [...] mai multe »
Deponeul de la Lupac rămâne o mare problemă
CARAŞ-SEVERIN - La finele şedinţei Consiliului Judeţean de luni, 15 iulie, preşedintele Silviu Hurduzeu a fost [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou