Reactualizat la:

Memorialul Viorel Racoceanu, la final

Memorialul Viorel Racoceanu, la final
REŞIŢA – Timp de trei zile, Sala Polivalentă din Reșița a găzduit un tradițional turneu de fotbal organizat la fiecare final de an.

Rectifica

Cea de-a opta ediție a Memorialului Viorel Racoceanu a avut la start opt echipe participante, repartizate în două grupe. Nu au lipsit nici de această dată numele grele din fotbalul reșițean și românesc, dar nici practicanți ai altor sporturi. Încă o dată, căpitanul naționalei de fotbal în sală a României, reșițeanul Robert Lupu a fost prezent la turneu, făcând parte din echipa câștigătoare, Coda Vinci. Daniel Oprița, Cosmin Moți, Lucian Dobre, Leontin Doană, Daniel Vădrariu, Dean Beța, Florentin Dumitru și chiar și Francisc Vaștag, actualul vicepreședinte al Federației Române de Box, s-au aflat pe teren.

După trei zile de întreceri, învingătoare a fost echipa Coda Vinci, care a trecut în finală de Real Madrid (unul autohton, nu iberic) cu scorul de 3-1. Pe locul al treilea s-a situat Milan (de Banat), învingătoare cu 7-4 în finala mică cu Explorom Cariere. Organizatorii au acordat și câteva distincții individuale, așa cum se obișnuiește la acest gen de turnee. Astfel, cel mai bun portar a fost desemnat Bogdan Cărămălău (Real Madrid), golgheter cu 13 goluri a devenit Daniel Oprița (Explorom), iar titlul de cel mai bun jucător i-a fost atribuit lui Robert Lupu (Coda Vinci). Acesta a dat o dovadă de fair-play și după ce și-a ridicat premiul a mers direct către adversarul său din finală, mai tânărul Daniel Vădrariu, căruia i-a înmânat trofeul, în aplauzele întregii săli. Partidele din cadrul Memorialului Viorel Racoceanu la fotbal în sală au fost arbitrate de Gheorghe Balaj, Dorian Micloșină și Bogdan Balaj.

„Le mulțumesc celor care ne-au sprijinit și în acest an în organizarea competiției, a spus Nicușor Asandei, președintele Asociației Sportive Venus Reșița. Ne-au sprijinit Consiliul Județean Caraș-Severin, 3×3 SRL, Hotel Rândunica, Triumf Trust, Persam Oravița, Cabinet Medical Dr. Ioan Brizu, Restaurant OLLE, Terasa La Tzompy și deputatul Vali Rusu.”

Carmen Dobre



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Progresul Ezeriș, victorie în deplasarea de la Oravița
CARAȘ-SEVERIN - ACS Progresul Ezeriș a obținut prima victorie din deplasare din acest sezon de Liga a IV-a. Elevii [...] mai multe »
Handbaliștii, aproape de surpriză cu CSA Steaua
REȘIȚA - Elevii lui Ilie Vaidasigan au pierdut sâmbătă, 14 septembrie, la mare luptă, partida din deplasare cu CSA [...] mai multe »
Cristi Bobar: Domnilor consilieri, ajutați-mă și dați-mi bani de nocturnă, dacă acest lucru cereți!
REȘIȚA - Președintele Cristi Bobar a ținut să facă câteva clarificări legate de costurile organizării în [...] mai multe »
Leo Doană: Am respirat ușurat după joc, dar rezultatul este echitabil!
REȘIȚA - Antrenorul Leontin Doană a declarat, după remiza dintre CSM Reșița – Turnu Măgurele, prin care [...] mai multe »
CSM Reșița a întrerupt seria de victorii a liderului Turris
REȘIȚA - CSM Reșița a remizat sâmbătă, 14 septembrie, scor 1-1, cu formația Turris-Oltul Turnu Măgurele, [...] mai multe »
Laura Rus și Chipciu, ședință foto pentru Anderlecht
CARAȘ-SEVERIN - Cei doi internaționali români s-au întâlnit vineri la ședința foto a clubului belgian, prilej de [...] mai multe »
Cristi Bobar: Îmi doresc să jucăm acasă
REȘIȚA - Partida dintre CSM Reșița și Universitatea Craiova din Cupa României va avea loc în perioada 24 - 26 [...] mai multe »
Robert Pașca, argint la Campionatul Național
REȘIȚA - Gimnastul Robert Pașca a obținut medalia de argint la Campionatul Național Individual Open, din perioada [...] mai multe »
CSM Reșița – Universitatea Craiova, în 16-imile Cupei României
REȘIȚA - După ce au eliminat Poli Timișoara în turul IV, elevii lui Leontin Doană vor întâlni acasă, în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou