Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Competiția a fost un bun prilej de verificare înaintea Naționalelor Școlare de gimnastică.

La inițiativa antrenorului Robert Bălan, sala de gimnastică a Clubului Sportiv Școlar Reșița a găzduit zilele trecute cea de-a V-a ediție a Memorialului „Sandu Checicheș” la gimnastică, un concurs cu rol de verificare, adresat atât începătorilor, cât și sportivilor din grupele de performanță. Alături de reprezentanții gazdelor, de la CSS-CSM Reșița, s-au aflat în competiție gimnaști de la CSS Lugoj, CSS 1 Timișoara și CSS Gloria Arad, care au făcut o verificare utilă înaintea participării la Campionatul Național Școlar de la Buzău.

„Mai avem de făcut unele îmbunătățiri în exercițiile sportivilor noștri, mai avem puțin timp până la cea mai apropiată competiție oficială, Școlarele de la Buzău. Apoi, în luna mai, Reșița va găzdui Campionatul Național al Juniorilor III și vrem să fim la înălțime, atât ca prezență și evoluție în concurs, cât și ca organizare”, a spus antrenorul Robert Bălan, coordonatorul secției de gimnastică de la CSS Reșița.

Întrecerile la care au participat circa 100 de sportivi au fost urmărite de un public cald, format în principal din părinţi şi prieteni ai tinerilor gimnaşti. Premiile acordate la cea de-a V-a ediţie a Memorialului „Sandu Checicheş” au constat în medalii, diplome şi tricouri oferite de organizatori. Alături de gimnaşti s-a aflat şi de această dată Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraș-Severin, care a oferit un rând de treninguri pentru sportivii care vor participa la următoarele competiţii oficiale, dar și CSM Reșița. Până atunci, în această săptămână, gimnaștii reșițeni vor participa la Cupa Cibinului, la Sibiu.