Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Concursul de înot masters, Memorialul „Ioan Schuster”, va avea loc sâmbătă, 20 octombrie și duminică, 21 octombrie, la bazinul olimpic din Reșița, care-i poartă și numele. De organizarea acestui turneu se va ocupa Clubul de Înot Masters Reșița 07, în parteneriat cu Primăria Reșița.

„Această competiție a ajuns la ediția a VIII-a. S-au înscris până în momentul de față aproximativ 100 de înotători, care vor reprezenta 16 cluburi din România, patru cluburi din Ungaria și unul din Austria. De asemenea, vor participa și înotători independenți. Printre invitați, avem deosebita onoare de-a o enumera pe dr. Cătălina Flora, multiplă campioană mondială și olimpică de înot masters, dar și alți foști sau actuali campioni. De exemplu, ne va onora cu prezența și Anca Pătrășcoiu. Concursul va începe sâmbătă la ora 14, iar duminică, competiția va începe la ora 10. În ziua a doua, vom avea și deja obișnuita probă de ștafetă a generațiilor, la care vor participa fie două generații (părinți și copii), fie trei generații dacă va fi cazul (părinți, copii și bunici). Festivitățile de premiere vor avea loc după finalizarea fiecărei probe, iar la sfârșitul competiției se vor înmâna două cupe pentru cel mai bun sportiv al concursului la masculin și la feminin”, a declarat Dorina Iona, unul dintre organizatorii acestui memorial.

Regretatul Ioan Schuster, considerat părintele natației reșițene, a fost unul dintre cei mai buni antrenori ai țării noastre.