Reactualizat la:

Medicina şi-a luat o zi liberă

Medicina şi-a luat o zi liberă
DEVA – Hunedorenii care au avut nevoie, ieri, de o consultaţie medicală într-una dintre policlinicile din judeţ, au fost întâmpinaţi de uşi închise şi de anunţul sec : „De Ziua Mondială a Sănătăţii personalul medical este liber”.

 (2 comentarii)

Rectifica

De altfel, şi medicii au aflat doar cu vreo săptămână mai devreme că vor avea liber în această zi. Cât despre pacienţi, nimeni nu s-a obosit să-i anunţe nimeni. Doar serviciile de Urgenţă, medicii de gardă din secţiile spitalelor şi o parte din medicii de familie au tratat această zi drept una obişnuită de muncă. În aceste condiţii, numărul cazurilor ajunse la Unităţile de Primire Urgenţe a fost dublu faţă de o zi obişnuită de luni.


Cu viroza la TBC
Sărbătorirea Zilei Mondiale a Sănătăţii, în 7 aprilie, a prelungit week –end-ul personalului medical şi a ţinut închise policlinicile. Chiar unii dintre medicii de familie au ţinut să îşi ia liber luni. În acest condiţii, hunedorenii care au avut nevoie ieri de un consult medical de rutină fie au bătut drumul până la policlinică degeaba, fie au ajuns la urgenţă. În unităţile spitaliceşti din judeţ a fost asigurat doar personalul strict necesar pentru o zi de sărbătoare.
La serviciul de urgenţă al Spitalului din Deva au venit la control de două ori mai mulţi pacienţi decât într-o zi obişnuită. Dr. Anca Predoni, medic UPU, spune că cei mai mulţi dintre cei veniţi aveau nevoie de un control de specialitate de rutină şi au ajuns la urgenţă pentru că policlinica era închisă. „Pentru a ne descongestiona activitatea, am trimis o parte din pacienţi în secţii, unde există personal medical de gardă.”, spune ea. Dr. Lucia Bulugean, medic de gardă la secţia TBC, spune că au venit chiar pacienţi cu viroze uşoare, care aveau nevoie de concediu medical, sau de o simplă reţetă.
ASP Hunedoara nu a făcut public faptul că unităţile sanitare vor avea orar special în 7 aprilie.

Dana Ioan



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria HUON Ştirile judeţului Hunedoara
Tehnologii noi în materie de prelucrarea lemnului
La fiecare târg sau expoziţie de profil în materie de prelucrare a lemnului se prezintă de către producători [...] mai multe »
Locuri de munca pentru vorbitorii de franceza sau germana! Recomandarile sunt premiate cu 1000 USD!
Avand operatiuni in patru orase din România (București, Cluj-Napoca, Târgu Mureș și Timișoara), compania [...] mai multe »
Crima urmata de sinucidere! Copilul celor doi a asistat la tragedie
Caz terifiant  in Hunedoara: un barbat si-a injunghiat sotia si apoi s-a spanzurat! Copilul de patru ani a [...] mai multe »
Un mort si doi raniti dupa ce un autoturism s-a ciocnit cu un autocar, pe DN 7
O persoană a murit, iar alte două au fost rănite, luni dimineaţă, după ce autoturismul în care se aflau s-a [...] mai multe »
Goran Bregovic a concertat la Deva. Artistul i-a dedicat o melodie jurnalistului Mile Carpenisan
Goran Bregovic a lăsat Deva fără cuvinte, vineri seara. Ritmurile balcanice care au răsunat în faţa a peste 4000 [...] mai multe »
Ponta cere solutii pentru incalzirea din Brad: Stam 100 de ani fara sa facem nimic, cu primar in greva
Premierul Ponta i-a cerut prefectului din Hunedoara să găsească o soluţie pentru asigurarea încălzirii în [...] mai multe »
Reintalneste-te cu tine, FEMEIA completa! (P)
Este numele miniturului organizat de Academia Femeilor in 4 orase din tara: Sibiu- 2 noiembrie, Deva- 3 noiembrie, Arad- [...] mai multe »
Monica Iacob Ridzi s-a inscris in PP-DD
Monica Iacob-Ridzi s-a înscris în PP-DD şi va candida pentru un nou mandat în Camera Deputaţilor în Colegiul 5 [...] mai multe »
Ajutati-o pe Andrada sa traiasca! La doar 17 ani sufera de leucemie
,,Vreau să trăiesc!” Acesta este mesajul Andradei, o tânără adolescentă de doar 17 ani din Călan, județul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou