Noua sală de şedinţe de la parterul palatului administrativ municipal a găzduit, miercuri, 5 septembrie, o nouă întrunire între medicii reşiţeni care au cabinete în incinta Policlinicii nr. 2 (vizavi de spitalul vechi), plus în alte câteva locuri în afara acesteia.
Pe scurt, oamenii au fost chemaţi încă o dată la dialog de către reprezentanţii autorităţii locale, pentru discuţii, pentru ca în sfârşit cabinetele medicale să poată fi vândute. „Va trebui constituită o comisie“, a apucat să spună şeful patrimoniului reşiţean, Liviu Gârtoi, cadrele medicale replicând imediat: „Este deja a treia sau a patra oară când ne întâlnim pentru a ni se spune că se va constitui o comisie“. De fapt, pentru vânzarea spaţiilor respective este nevoie de o hotărâre de consiliu, prin care să fie desemnaţi consilierii locali care să facă parte din Comisia de vânzare a spaţiilor cu destinaţie de cabinete, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical, respectiv din cadrul comisiei de contestaţii. Numai că proiectul vizând constituirea acestei comisii figura pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de consiliu din 21 august, la care n-a fost prezent niciunul dintre consilieri, pentru că încă nu s-a căzut de acord asupra desemnării celui de-al doilea viceprimar.
Medicii s-au plâns însă de faptul că, deşi încă din 2001 există o reglementare care le-ar fi permis cumpărarea spaţiilor pe care le deţin în chirie în policlinică, nu le-au putut lua până acum din cauza neînţelegerilor de la nivelul administraţiei locale. Astfel, spuneau ei, deşi trebuiau vândute spaţiile din policlinici care nu sunt lipite de spitale, la Reşiţa s-a întâmplat exact invers, primele cabinete vândute fiind cele din Policlinica nr. 1, care este lipită de Staţionarul nr. 1 al Spitalului Judeţean de Urgenţă.
Din 2001 până acum au avut loc mai multe întâlniri între medici şi reprezentanţii administraţiei locale, organizate de regulă în primul an după alegeri, în care s-a tot promis vânzarea acestor cabinete. Potrivit celei mai recente propuneri venite din partea administraţiei locale, în baza unei expertize, cabinetele medicale ar fi putut fi cumpărate contra unei sume de 500 de euro pe metrul pătrat, ceea ce ar fi fost de aproape 20 de ori mai scump faţă de banii pe care i-au dat norocoşii care au prins cabinete în Policlinica nr. 2.
În şedinţa de ieri, 5 septembrie, însă, lucrurile au început să intre pe un făgaş normal. Astfel că medicii îşi vor putea cumpăra cabinetele la preţuri mult mai rezonabile, în 12 rate. În momentul de faţă, discuţiile se poartă asupra unui număr de 60 de spaţii în Policlinica nr. 2, a altor trei din incinta Blocului 800, precum şi a altor trei din alte zone ale oraşului. Potrivit noii evaluări, preţul a fost stabilit la 60 de euro/mp pentru spaţiile construite, la care se adaugă alţi 15 euro/mp pe cota parte din spaţiile comune, care revine fiecărui cabinet, precum şi alţi 90 de euro pe metrul pătrat pentru terenul aferent cabinetelor.
Reprezentanţii municipalităţii au precizat însă că un spaţiu corespunzător unei cămăruţe, la care chiria e sub 100 de lei, preţul ar fi undeva în jurul sumei de 1.500 de euro, doar că raportul de evaluare trebuie să fie însuşit de consiliul local. Fiecare medic prezent a primit o copie după raportul aferent cabinetului pe care-l deţine, ceilalţi putând să ridice documentul în zilele ce urmează, de la primărie, unde vor fi discutate şi alte eventuale neclarităţi. Şi asta pentru că unul dintre medici a cerut explicaţii legate de TVA: „Noi suntem neplătitori de TVA şi, deci, nu putem nici deduce TVA-ul“, altul dacă din costuri le vor fi deduse investiţiile, în vreme ce altcineva s-a arătat nedumerit de faptul că două spaţii egale, situate unul peste celălalt, au preţuri diferite.
Per ansamblu, însă, medicii s-au declarat mulţumiţi de preţurile stabilite, manifestându-şi deschis intenţia de a cumpăra. Au fost însă şi cazuri în care aceştia au precizat că vor rămâne tot în chirie, care le este mai convenabilă: „Dacă le-am fi putut cumpăra de mai demult, la câtă chirie am plătit până acum, deja le-am fi achitat“. Ca exemplu, în cazul unui cabinet echivalent al unui apartament cu patru camere, chiria lunară este de 276 de lei, iar preţul a fost stabilit undeva în jurul a 10.000 de euro, achitabili în 12 rate lunare. Ceea ce înseamnă undeva în jurul sumei de 3.750 de lei pe lună.
La şedinţă au mai participat şi Cornelia Burileanu, şeful Serviciului de Gospodărie Urbană şi Mediu, precum şi alţi reprezentanţi ai municipalităţii.
Antoniu Mocanu
Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro