Reactualizat la:

Medicii, „împinşi“ în sus

Medicii, „împinşi“ în sus
CARANSEBEŞ – La parterul Policlinicii se va înfiinţa ambulatoriul, iar cabinetele se vor muta la etaje.

Rectifica

Conducerea Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş a solicitat administraţiei locale asigurarea unui număr de 16 spaţii, în vederea organizării ambulatoriului integrat.

Cererea a fost adresată municipalităţii, întrucât spaţiile fostului ambulatoriu au fost concesionate sau închiriate de primărie unor cabinete medicale individuale, societăţi civile medicale sau laboratoare. În acest an, printr-un ordin al ministrului Sănătăţii Publice, s-a hotărât că fiecare unitate sanitară cu paturi are obligaţia de organizare a ambulatoriului integrat.

Aşadar, decizia vizează şi Spitalul din Caransebeş, care nu mai dispune de spaţii disponibile pentru cabinetele medicale din cadrul ambulatoriului, corespunzătoare specialităţilor existente în unitatea spitalicească. În consecinţă, municipalitatea a venit cu soluţii: s-a propus înfiinţarea ambulatoriului la parterul Policlinicii, urmând ca medicii care au contracte de concesiune pe spaţiile de aici să fie mutaţi la etajele superioare, care sunt în prezent libere sau sunt închiriate unor medici pensionari.

Aceste propuneri au fost incluse într-un proiect de hotărâre, care a fost amânat, pentru a fi în prealabil organizate discuţii cu reprezentanţii instituţiei spitaliceşti. Cum printre aleşii urbei se numără şi cadre medicale, deci persoane care cunosc bine nevoile şi realităţile spitalului, se speră că în curând va fi găsită o soluţie potrivită.

Iulius Pîrvu

iulius.pirvu@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Consiliul Judetean nu vrea Hotelul Traian
BĂILE HERCULANE - La ultima şedinţă, consilierii judeţeni au votat în unanimitate că nu îşi exercită dreptul [...] mai multe »
Un viitor mai bun pentru Rares Andrei
CARAŞ-SEVERIN - Un copilaş bolnav, dar curajos, cere ajutorul dvs pentru a achiziţiona un scaun rulant special [...] mai multe »
Chiar si cand totul este praf, mai exista o sansa
CARAŞ-SEVERIN - Vorbim de câteva drumuri judeţene care au fost aprobate de consilierii judeţeni ca propuneri de [...] mai multe »
Intre acadele de lins si morti la… oferta
REŞIŢA - După ce primarul Ioan Popa arăta cu degetul câteva clădiri copleşitoare din punct de vedere al [...] mai multe »
Sa alegi mereu sa fii tu insuti!
REȘIȚA - Şi nu spun că dacă eşti prost să alegi să rămâi prost, dacă eşti impertinent să te manifeşti [...] mai multe »
Veniturile judetului garanteaza creditul AquaCaras
CARAŞ-SEVERIN - Este vorba de contractarea de către operatorul de apă, în condiţii avanatajoase, a unui credit de [...] mai multe »
Prima de insertie de 1.500 de lei pentru absolventi
CARAȘ-SEVERIN - Dacă îşi găsesc de lucru, tinerii proaspăt ieşiţi de pe băncile şcolilor pot primi, în [...] mai multe »
Casting pentru copii, la Teatrul de Vest
REȘIȚA - Pentru noul spectacol pe care managerul Florin Gabriel Ionescu intenționează să îl pună în scenă, [...] mai multe »
Atentie! Cod galben de ninsori in Caras-Severin
CARAȘ-SEVERIN - Meteorologii au emis o nouă avertizare pentru județul Caraș-Severin, care intră în vigoare de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou