Reactualizat la:

Medalii scolare pentru karateka resiteni

Medalii scolare pentru karateka resiteni
REŞIŢA – Peste 320 de sportivi, reprezentând 35 de cluburi din 16 judeţe din ţară, s-au întâlnit, recent, la Oradea, pentru a-şi împărţi medaliile, pe acest an, în cadrul Campionatului Naţional de Karate şi Discipline Asociate, kata şi kumite. Totodată a fost organizată şi ediţia a XIV-a a „Cupei Shogunul“.

Rectifica

Au fost două concursuri maraton, chiar dacă s-au asigurat patru suprafeţe de luptă. Printre competitori s-au regăsit şi karateka de la Palatul Copiilor şi Elevilor Reşiţa, coordonaţi de prof. Zoltan Lipan, dar şi de la Sport Star Anina, pregătiţi de prof. Marian Mesinschi. Cele mai multe prezenţe pe podium, pentru că şi delegaţia a fost una consistentă, le-au înregistrat reşiţenii, cu 15 locuri întâi, 9 locuri doi şi 10 locuri III, la individual şi pe echipe, fete şi băieţi.

S-au remarcat: Serena Stanciu, Sandra Lipan, Tania Velcsov, Vanessa Ianoşic, Flavia Velcsov, Milan Ciuşdic, Daiana Boncilă, Flavia Milotin, Ana Maria Constantin, Andrei Matală, Alexandru Meţa, Albert Orbulescu, Raul Căta, Răzvan Segneanu, Alexandru Farcaş, Ana Maria Burileanu. În urma acestor rezultate, Palatul Copiilor şi Elevilor Reşiţa s-a clasat pe locul doi, cu 360 de puncte, în clasamentul general pe Ministerul Educaţiei Naţionale, după Palatul Copiilor „ShogunulOradea, 425 de puncte, podiumul fiind încheiat de Clubul Copiilor şi Elevilor Şimleul Silvaniei, 205 puncte

„Sunt foarte mulţumit de rezultate, sportivii au fost la înălţime, ne-a declarat prof. Zoltan Lipan. Unii dintre ei au cucerit medalii atât la kata cât şi la kumite“. Cum spuneam, la competiţia de la Oradea au fost prezenţi şi trei elevi ai antrenorului Marian Mesinschi, de la Sport Star Anina, care au avut evoluţii foarte bune. Andreea Lupu a devenit campioană şcolară la kumite, 8-9 ani, Mariana Popovici a cucerit „argintul“ (kumite, 16-17 ani), iar Darius Gheralia a prins podiumul (kumite, 8-9 ani). „A fost un concurs greu, Darius a fost răcit, dar s-a comportat exemplar, ca şi colegele sale“, a declarat Marian Mesinchi.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Leo Doană: Avem un început de sezon peste așteptări
REȘIȚA - După succesul cu 3-1 în fața echipei Pandurii Târgu Jiu, antrenorul Leontin Doană consideră că acest [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie fără emoții cu Pandurii Tg. Jiu
REȘIȚA - CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 17 august, cu scorul de 3-1, partida cu Pandurii Târgu Jiu, într-un [...] mai multe »
CSU Reșița continuă pregătirea specifică
REȘIȚA - Handbalistele de la CSU Reșița s-au întors din cantonamentul de la mare și continuă pregătirea la Sala [...] mai multe »
În Valea Domanului vine echipa de pe ultimul loc
REȘIȚA - CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 17 august, de la ora 11, pe teren propriu, formația Pandurii Târgu [...] mai multe »
CSM Reșița a pierdut la un gol jocul cu Bacăul lui Adi Petrea
REȘIȚA - CSM Reșița a disputat joi, 15 august, un nou joc de pregătire în compania formației CSM Bacău. [...] mai multe »
Lupacul merge mai departe în Cupa României
CARAȘ-SEVERIN - FC Voința Lupac s-a calificat în turul următor al Cupei României, după ce a învins acasă, cu [...] mai multe »
S-a înființat selecționata 2008 a județului
REȘIȚA - Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin a organizat pe stadionul Gloria o selecție pentru formarea [...] mai multe »
Voința Lupac întâlnește CS Hunedoara
CARAȘ-SEVERIN - Campioana județului Caraș-Severin, Voința Lupac, va juca miercuri, 14 august, de la ora 17:30, pe [...] mai multe »
Banat Girls, din nou în iarbă
REȘIȚA - Fotbalistele de la ACS Banat Girls au reluat luni, 12 august, pregătirea în vederea participării în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou