Reactualizat la:

Medalii pentru reşiţeni, la marş

Medalii pentru reşiţeni, la marş
REŞIŢA – „Naţionalele“ au reunit, în municipiul de pe Bârzava, peste 100 de atleţi.

 (3 comentarii)

Rectifica

Pe Bdul Alexandru Ioan Cuza din municipiul de pe Bârzava s-a desfăşurat sâmbătă, Campionatul Naţional de marş pe timpul iernii, pentru seniori, tineret, juniori I, II şi III. Au participat la întrecere peste 100 de concurenţi, de la 19 cluburi din ţară, printre aceştia aflându-se şi reprezentanţii gazdelor, de la Clubul Sportiv Municipal-Clubul Sportiv Universitatea Reşiţa.

Sportivii pregătiţi de antrenorii Iosif şi Octavian Măzăran au cucerit şase medalii. La individual, cea mai strălucitoare, aur, i-a aparţinut lui Stelian Băicuş, campion naţional la tineret 20 km, cu timpul de 1h:34:16. Pe aceeaşi distanţă, dar la seniori, Doru Ursu a intrat în posesia medaliei de bronz, cu 1h:33:30.

La seniori, echipa C.S.M.- C.S.U. Reşiţa, în componenţa Marius Cocioran, Doru Ursu, Narcis Mihăilă, Florin Moise, a devenit vicecampioană naţională, pe treapta a treia a podiumului urcând echipa secundă de la C.S.M.- C.S.U. (în componenţa Stelian Băicuş, Alexandru Ciobanu, Marian Ianoşi), campioană naţională la tineret. În întrecerea juniorilor II, Robert Laţcu a cucerit „bronzul“, cu timpul de 51:25.

Competiţia s-a desfăşurat pe o vreme superbă, atleţii fiind urmăriţi şi încurajaţi de pe margine de numeroşi privitori. Campionatul Naţional de marş a fost organizat de Federaţia Română de Atletism, în colaborare cu Direcţia pentru Sport a Judeţului Caraş-Severin, Clubul Sportiv Municipal Reşiţa, Asociaţia Judeţeană de Atletism, Academia Olimpică Română, Filiala Caraş-Severin, Universitatea „Eftimie Murgu“ Reşiţa, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi al Primăriei Municipiului Reşiţa.

Au mai sprijinit această competiţie S.C. Prescom, S.C. Urban, Poliţia Rutieră, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Iar, printre partenerii media ai importantului eveniment naţional s-a aflat şi Jurnal de Caraş-Severin.

Marian Cărăvan



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Derby-ul Caransebeşului, câştigat de Magica
CARANSEBEȘ - Era S Comexim Caransebeş – Magica Caransebeş 0-1 (0-1), sâmbătă, 14 septembrie, pe Stadionul [...] mai multe »
Progresul Ezeriș, victorie în deplasarea de la Oravița
CARAȘ-SEVERIN - ACS Progresul Ezeriș a obținut prima victorie din deplasare din acest sezon de Liga a IV-a. Elevii [...] mai multe »
Handbaliștii, aproape de surpriză cu CSA Steaua
REȘIȚA - Elevii lui Ilie Vaidasigan au pierdut sâmbătă, 14 septembrie, la mare luptă, partida din deplasare cu CSA [...] mai multe »
Cristi Bobar: Domnilor consilieri, ajutați-mă și dați-mi bani de nocturnă, dacă acest lucru cereți!
REȘIȚA - Președintele Cristi Bobar a ținut să facă câteva clarificări legate de costurile organizării în [...] mai multe »
Leo Doană: Am respirat ușurat după joc, dar rezultatul este echitabil!
REȘIȚA - Antrenorul Leontin Doană a declarat, după remiza dintre CSM Reșița – Turnu Măgurele, prin care [...] mai multe »
CSM Reșița a întrerupt seria de victorii a liderului Turris
REȘIȚA - CSM Reșița a remizat sâmbătă, 14 septembrie, scor 1-1, cu formația Turris-Oltul Turnu Măgurele, [...] mai multe »
Laura Rus și Chipciu, ședință foto pentru Anderlecht
CARAȘ-SEVERIN - Cei doi internaționali români s-au întâlnit vineri la ședința foto a clubului belgian, prilej de [...] mai multe »
Cristi Bobar: Îmi doresc să jucăm acasă
REȘIȚA - Partida dintre CSM Reșița și Universitatea Craiova din Cupa României va avea loc în perioada 24 - 26 [...] mai multe »
Robert Pașca, argint la Campionatul Național
REȘIȚA - Gimnastul Robert Pașca a obținut medalia de argint la Campionatul Național Individual Open, din perioada [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou