Reactualizat la:

Medalii nationale, inaintea Balcaniadei de atletism

Medalii nationale, inaintea Balcaniadei de atletism
REŞIŢA – Trei medalii au cucerit la Campionatul Național atleții ce reprezintă cluburi sportive din județul Caraș-Severin.

Rectifica

Competiția desfășurată timp de două zile la Pitești a constituit și criteriu de selecție pentru Campionatul Balcanic de Atletism, ce va avea loc pe 26 și 27 iulie, în aceeași localitate, pe Stadionul Municipal „Nicolae Dobrin“. Atletul Alexandru Ghinea, legitimat la Clubul Sportiv Universitatea Reșița, a concurat cu succes în proba sa preferată, 3.000 m obstacole, pe care a câștigat-o fără probleme, cu timpul de 8:47.51. „Am avut contracandidați puternici anul acesta, dar am rezistat, ne-a spus Alexandru Ghinea. Obiectivul meu de a câștiga cursa de 3.000 m obstacole a fost îndeplinit. Acum aștept cu încredere concursul de la finalul acestei săptămâni, Campionatul Balcanic, unde de asemenea sper să fac o cursă reușită.“

Multipla medaliată în concursurile atletice, Liliana Danci, legitimată în prezent la Clubul Sportiv Municipal Reșița, a cucerit două medalii la Campionatul Național de seniori. După medalia de bronz obținută în prima zi a întrecerii, în proba de 10.000 m, cu timpul de 34:56.19, Liliana Danci a urcat apoi pe treapta a doua a podiumului, obținând medalia de argint în proba de 5.000 m, cu timpul de 16:55.45. La fel ca Alexandru Ghinea, și Liliana Danci va participa în această săptămână la Campionatul Balcanic de Atletism de la Pitești.

M.C.

Taguri: ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSM Reșița, după puncte la Daco-Getica
REȘIȚA - În etapa a IV-a a Ligii 2, CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 24 august, în deplasare, de la ora 11:00, [...] mai multe »
CSU Reșița și-a aflat adversarele din Divizia A
REȘIȚA - Handbalistele de la CS Universitatea Reșița și-au aflat adversarele din Divizia A, Seria D, din sezonul [...] mai multe »
Vaidasigan: Pe 29 august vom simți pe pielea noastră ce înseamnă Liga Națională
REȘIȚA - Handbaliștii reșițeni au încheiat seria meciurilor amicale, iar acum așteaptă cu nerăbdare startul [...] mai multe »
Nu este nicio legătură între CSM Reșița și Sportul Snagov
REȘIȚA - Consilierul local Hadrian Popescu și președintele Cristi Bobar au explicat faptul că între CSM Reșița [...] mai multe »
Laura Rus, din nou la națională
CARAȘ-SEVERIN - Fotbalista din Bocșa a fost convocată din nou la naționala de senioare a României. Laura Rus a [...] mai multe »
Lucian Dobre, planuri mari cu ACS Mundo Reșița
REȘIȚA - Antrenorul Lucian Dobre are planuri mari cu ACS Mundo, club care are deja filiale atât în Reșița, cât [...] mai multe »
ACS Banat Girls caută junioare
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița organizează joi, 22 august, de la ora 16, pe stadionul Gloria, o acțiune de [...] mai multe »
Handbaliștii, pregătiți pentru Liga Națională
REȘIȚA - CSM Reșița a disputat la finalul săptămânii trecute ultimele două meciuri amicale înainte de startul [...] mai multe »
Leo Doană: Avem un început de sezon peste așteptări
REȘIȚA - După succesul cu 3-1 în fața echipei Pandurii Târgu Jiu, antrenorul Leontin Doană consideră că acest [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou