Caraş-Severin, Romania

OŢELU ROŞU – Dorian Sebastian Morariu (foto), elev în clasa a VII-a la Liceul Bănăţean din Oţelu Roşu, a reuşit să cucerească medalia de bronz a Olimpiadei Naţionale de Matematică de anul acesta.

De fapt, proaspătul medaliat participă la concursuri de matematică din clasa a V-a, când era elev la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 7 din Timişoara. „În clasa a VI-a m-am mutat la Liceul Bănăţean din Oţelu Roşu şi am participat la Olimpiada de Matematică, unde am ajuns până la etapa judeţeană, la care am luat locul al III-lea şi astfel am ajuns să particip la Concursul „Traian Lalescu“. Iar acum, în clasa a VII-a, am participat la Olimpiada de Matematică şi am ajuns la etapa naţională, la care am luat medalia de bronz“. Dorian Sebastian Morariu a fost pregătit de prof. Heidi Feil.