Reactualizat la:

Meciuri cu scantei intre Marcel Vela, Gheorghe Falca si Titu Bojin

Meciuri cu scantei intre Marcel Vela, Gheorghe Falca si Titu Bojin
Scris de Nina Curița -
TIMIŞOARA – În timp ce primarii municipiilor Caransebeş şi Arad susţin modernizarea unor drumuri de interes şi pentru timişoreni, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş are alte planuri.

Rectifica

Şedinţa Consiliului de Dezvoltare Regională al Regiunii Vest, desfăşurată marţi la Timişoara, a fost una cu scântei. Membrii CDR nu au reuşit să ajungă la un consens în privinţa alocării banilor europeni pentru reabilitarea şi repararea drumurilor judeţene din regiune, sumele disponibile fiind limitate. Pentru a se rezolva situaţia, noul preşedinte ales al Consiliului, şeful CJ Hunedoara, Adrian David, a convocat pentru vineri încă o şedinţă, de această dată la Deva.

Începând de marţi, Consiliul de Dezvoltare Regională al Regiunii Vest are un nou preşedinte, reprezentantul Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David, iar şeful CJ Timiș, Titu Bojin este vicepreşedinte. Cei doi nu au reuşit să se înţeleagă cu reprezentanţii judeţelor componente ale consiliului, vizavi de proiectele de drumuri judeţene pentru care se vor aloca, cu prioritate, banii europeni în vederea reabilitării.

„E greu să faci trei drumuri când ai bani de două”, a spus Bojin. Propunerile reprezentanţilor Caraş-Severinului şi Aradului nu au fost luate în seamă. Primarul Caransebeşului, Marcel Vela, a propus acelaşi lucru ca şi la şedinţele de până acum: reabilitarea DJ 684 ce leaga comuna Zăvoi de pe Valea Bistrei de comuna Marginea din judeţul Timiş şi Autostrada A1, drum care nu s-a mai regăsit în lista de priorităţi. În timpul şedinţei de marţi a CDR, Marcel Vela a propus şi modernizarea conexiunii cu autostrada A 1 a municipiului Timişoara prin Calea Lipovei pe DJ 691.
Gheorghe Falcă, primarul Aradului, a fost şi el nemulţumit de propunerile făcute de Consiliile Judeţene din cele patru judeţe ce formează Regiunea V Vest, având obiecţii la tronsoanele alese de către conducerile acestora în detrimentul altora mai eficiente şi de impact pe termen mediu şi lung. Poziţiile celor doi edili au generat discuţii aprinse cu preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, care susţinea alte variante de trasee modernizate şi nu era de acord cu punctele de vedere susţinute în plenul Consiliului Regional al ADR Vest, motiv pentru care şedinţa s-a amânat pentru vineri.
Întrebat despre situaţia creată, primarul municipiului Caransebeş, Marcel Vela, ne-a declarat: „A fost într-adevăr o polemică, însă contradicţiile, până la urmă, sper să duca la progres. Sunt sigur că până vineri se vor mai gândi onoraţii membri ai Consiliului Regional şi va fi aprobat pentru modernizare tronsonul de drum judeţean spre Lipova, ce leagă în prezent Timişoara şi Aeroportul Internaţional Traian Vuia de autostrada A1. Este o rută pe care o folosesc în prezent şi cetăţeni din Caraş -Severin în drumul lor spre Europa, sau cei din Arad spre aeroportul Timişoara sau Balcani, are o lungime de sub 10 km şi acum este impropriu circulaţiei rutiere, neputând fi o carte de vizită serioasă pentru Timişoara şi Banat“.
Despre drumul propus să lege zona alpină a Banatului de Munte de Europa pentru dezvoltarea unui turism regional şi internaţional la Poiana Mărului şi Muntele Mic, prin conexiunea acestora direct în Autostrada A1 pe cel mai scurt traseu, pe un drum judetean de la Zăvoi, Rusca Montană spre Surduc, Marcel Vela susţine că probabil va fi mai greu de trecut la vot în Consiliul Regional.
„Deşi este un traseu pe două judeţe, am observat că cei de la Consilul Judeţean Timiş au alte interese şi daca ei se opun nu cred că va trece la vot. Ar fi trist, pentru că se ratează astfel o şansă economică imensă pentru întreaga regiune, inclusiv locurile de muncă ce s-ar crea în turism până în anul 2020“, ne-a mai spus primarul Caransebeşului.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Mocioalca: Baieti, stati calmi ca se lucreaza!
CARAŞ-SEVERIN - AquaCaraş îşi va putea continua lucrările, iar staţiunea Băile Herculane va fi obiectiv în [...] mai multe »
Dan Negru: Herculane e Regina Maria
BĂILE HERCULANE - Cunoscutul prezentator de televiziune, bănățean la origini, a reluat în aceste zile pe pagina de [...] mai multe »
Au accelerat, au traversat si au depasit spre moarte
REȘIȚA - Acestea sunt cauzele unui trist bilanț al accidentelor rutiere grave produse în prima parte a anului. mai multe »
Borcean a semnat un contract de milioane
CARANSEBEȘ - Primarul Caransebeșului, Felix Borcean, a semnat vineri, la București, contractul de finanțare în [...] mai multe »
Ruschita-Voislova, drumul cutitelor
CARAŞ-SEVERIN - O scrisoare semnată de preşedintele Consiliului Judeţean arată că drumul respectiv poate fi doar [...] mai multe »
Sa nu spargem tot orasul pentru un proiect indoielnic
REȘIȚA - Declara administratorul public Vasile Paul vizavi de lucrările programate la Reșița de operatorii de [...] mai multe »
Mai putin va mutati in Centru! Va ia apa…
REȘIȚA - Nota cineva pe o rețea de socializare vizavi de reșițenii de pe strada Funicularului, măturată de ape la [...] mai multe »
Shhaideh a luminat lumea politica din judet
CARAŞ-SEVERIN - În urma unei declaraţii a şefului PSD Caraş-Severin, vizavi de fondurile PNDL, şeful PNL [...] mai multe »
Soferi, mare atentie la parbrize!
CARAȘ-SEVERIN - Asta dacă circulați în aceste zile pe DN 58 pe tronsonul dintre Reșița și Caransebeș, unde se [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou