Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Școlar Reșița întâlnesc sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 16, în deplasare, echipa CS Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a IX-a a Diviziei A, Seria C. Rosso-nerii sunt în continuare lideri, cu 6 victorii în 6 etape, în timp ce Univ. Craiova se află pe locul secund cu 6 puncte mai puține decât elevii lui Ilie Vaidasigan. În partida din turul campionatului, Reșița s-a impus acasă cu scorul de 30-25 în fața echipei din Oltenia.

Un lucru pozitiv pentru echipa lui Vaidasigan este revenirea experimentatului Mihai Rohozneanu, jucător de bază care a suferit o accidentare la începutul campionatului și a trebuit să stea o perioadă destul de lungă departe de teren. „Este cel mai important meci din acest an, cei de la Craiova exprimându-și dorința de a promova și ei. Au considerat că meciul de la Reșița a fost un accident și că a fost un meci mai puțin reușit pentru ei. Consider că noi avem echipa cea mai bună și abordăm meciul la victorie. Lotul se prezintă bine înainte de cest joc. Mă bucur că revin pe teren, îmi era dor și sper la meciul de la Craiova să evoluez bine și să-mi ajut colegii să obțină un rezultat bun. Dacă reușim să câștigăm și la Craiova, vom avea nouă puncte în fața lor și nu vom mai avea nici un fel de problemă în ceea ce privește promovarea. Vom trata fiecare meci la modul cel mai serios, ne dorim promovarea și contează mult felul în care ne pregătim”, ne-a declarat jucătorul Mihai Rohozneanu.