Reactualizat la:

Meci amical… inegal in Balta Sarata

Meci amical… inegal in Balta Sarata
CARANSEBEŞ – La sfârşitul săptămânii trecute, fotbaliştii de la FC Caransebeş au disputat primul meci pe teren propriu, din acest an, împotriva CSM Școlar Reșița, partidă încheiată cu scorul de 1-2..

Rectifica

Scorul a fost deschis repede, în minutul 5, în urma unei lovituri libere de la 35 de metri, Breşneni prinzând un şut bun.

Egalarea a venit în minutul 26, când Bârsan a tras din zece metri, Staicu deviind mingea în plasă pe lângă portarul reşiţean Giurcanu. În repriza secundă, meciul a continuat pe aceleaşi coordonate – o luptă surdă la mijlocul terenului, cu un uşor avantaj parcă al oaspeţilor.

Aceştia au înscris golul victoriei în minutul 72, şi tot în urma unei faze fixe, lovitura liberă executată de acelaşi Breşneni, de la 22 de metri, neputând fi scoasă de goal-keeper-ul gugulan. „A fost un meci de verificare util, în care am folosit şi o parte dintre jucătorii veniţi în probe, o întâlnire pe care nu ştiu dacă trebuia să o am. Spun asta datorită terenului, care a fost alunecos, jocul în ansamblul său desfăşurându-se în condiţii grele“, ne-a declarat după meci antrenorul gugulanilor, Ion Ibric. Aceeaşi opinie a avut-o şi antrenorul oaspeţilor, Leontin Doană.

FC Caransebeş: Viciu, Firoiu, Patrona, Ov. Bălan, Iepure, Şandru, Suru, Feneş, Niţă, Bârsan, Staicu; au mai intrat pe parcursul meciului Vulpescu, Ţimbota, Muntean, Poenaru, Joseph, I. Văcărescu, N. Bona, Cândea, Frenţ. Antrenori: Ion Ibric, Liviu Achim.

CSM Şcolar Reşiţa: Giurcanu, C. Pop, Gurici, Pitaru, Beică, Costescu, C. Doană, Breşneni, R. Uţiu, Biţiş, Loba; au mai jucat Haidău, Mihăilă, Beloescu, B. Văcărescu, Lungu, Marcu, M. Pop. Antrenor, Leo Doană.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Handbaliștii reșițeni, eșec la patru goluri cu Minaur
REȘIȚA - Rosso-nerii au pierdut duminică, 22 septembrie, partida din campionat de pe teren propriu cu CS Minaur Baia [...] mai multe »
O nouă victorie la scor obținută de Progresul Ezeriș
CARAȘ-SEVERIN - Progresul Ezeriș a câștigat sâmbătă, 21 septembrie, cu scorul de 6-1, partida cu CSO Anina, [...] mai multe »
Magica începe cu dreptul pe teren propriu
CARANSEBEȘ - Magica Caransebeş – Agmonia Zăvoi 4-1 (2-1), duminică, 22 septembrie, în etapa a III-a a Ligii a [...] mai multe »
ACS Banat Girls, locul 2 la Final Four
REȘIȚA - ACS Banat Girls a participat sâmbătă, 21 septembrie, la Izvin (județul Timiș), la Turneul Final de [...] mai multe »
Noi medalii obținute de kickboxerii de la Complex Gym
OȚELU ROȘU - Clubul A.S. Complex Gym Oțelu Roșu a participat sâmbătă, 21 septembrie, la Cupa „Ginbox”, la [...] mai multe »
Alina Vuc, așteptată cu flori la aeroport! La Olimpiadă vrea medalie!
REȘIȚA - Delegația României de lupte feminine a sosit sâmbătă, 21 septembrie, de la Campionatul Mondial din [...] mai multe »
Secția de lupte de la CSȘ Reșița caută tinere talente
REȘIȚA - La Cupa „Banatului Montan 2019”, organizată de Asociația Județeană de Lupte Caraș-Severin, [...] mai multe »
Suporterii Reșiței, mesaj pentru un post de televiziune
REȘIȚA - La partida din etapa a VIII-a a Ligii 2 dintre Politehnica Timișoara și CSM Reșița (scor final 0-0), [...] mai multe »
Remiză albă între Poli Timișoara și CSM Reșița
REȘIȚA - CSM Reșița a remizat sâmbătă, 21 septembrie, scor 0-0, cu ASU Politehnica Timișoara, în etapa a VIII-a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou