Reactualizat la:

Maxim a vrut să vadă spre ce a direcţionat milioane de euro

Maxim a vrut să vadă spre ce a direcţionat milioane de euro
REŞIŢA – ADR Vest a organizat joi un tur al proiectelor implementate prin Regio-POR 2014-2020 în județul Caraș-Severin.

 (1 comentariu)

Rectifica

„După Hunedoara, astăzi, împreună cu reprezentanții mass-media, am vizitat proiecte implementate prin Regio-POR 2014-2020 în județul Caraș-Severin. Vom continua cu celelalte județe din regiunea noastră, pentru că este important să vedeți ce înseamnă această oportunitate, finanțările europene, pentru dezvoltarea Regiunii Vest. În Caraș-Severin, iată, avem proiecte de infrastructură rutieră și pietonală, pentru drumuri mai bune, piste de biciclete, modernizarea transportului public, lucrări de eficientizare energetică, reabilitări de școli și spitale, lucrări în zona de patrimoniu sau firme care au crescut și și-au dezvoltat activitatea accesând fonduri europene prin acest program, ca să ofer doar câteva exemple. Avem 510 proiecte în implementare în Regiunea Vest, prin Regio-POR 2014-2020, iar 69 dintre ele, cu o valoare nerambursabilă de 146 de milioane de euro, au fost contractate în județul Caraș-Severin. Tot aici, alte 47 de proiecte, vorbim de încă 114 milioane de euro, cu cele depuse în cadrul apelurilor SUERD inclusiv, se află în evaluare sau precontractare. Vor urma deci și altele, ceea ce ne bucură, și vrem să le vedem cât mai repede puse în practică”, a declarat directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim.

Proiectele vizitate au fost:„Proiect complex de revitalizare a zonei centrale a Municipiului Reșița”; „Reabilitarea energetică a Colegiului Național Traian Lalescu, Reșița”; „Construire și dotare service auto ROMCRET”; „Creșterea competitivității a Superfit SRL prin dotarea cu echipamente moderne”.

L.A.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Marcel Vela a pus tirul pe poliţişti
CARAŞ-SEVERIN - Ministrul de Interne a declarat că polițiștii și sindicatele din MAI și-ar fi construit legi [...] mai multe »
O parte din Caransebeș rămâne mâine fără gaz
CARANSEBEȘ - Mai exact cartierul Pipirig, unde furnizorul de gaz a finalizat o investiție importantă și trebuie să [...] mai multe »
Mocioalcă: „Iohannis va câştiga şi în Caraş…
CARAŞ-SEVERIN - ...iar PSD poate va scoate un scor cu 4 în faţă. Ar fi scos mai mult dacă stânga era unită“! [...] mai multe »
Se juca cu pistolul cu bile trăgând în oameni
REŞIŢA - Cam asta făcea un puști de 16 ani din Reșița, care a speriat trecătorii din zona Intim, patru reşiţeni [...] mai multe »
Marius Cornici cedează anticipat cârma învăţământului cărăşean
REŞIŢA - Luni dimineaţă, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin şi-a [...] mai multe »
Dunca, mesaj pentru Arafat: Aţi folosit elicopterul SMURD pentru politicieni constipaţi!
CARAŞ-SEVERIN - Asta i-a replicat Romeo Dunca lui Raed Arafat, după ce șeful Departamentului pentru Situații de [...] mai multe »
Promenadă pe vechiul traseu al minerilor din Ocna
OCNA DE FIER - Datorită cadrului natural deosebit de frumos, cu un pic de muncă, Ocna de Fier poate deveni o [...] mai multe »
La Caransebeș, gunoiul se ascunde-n subteran
CARANSEBEŞ - Patru zone din Caransebeș vor beneficia de un mod mai modern și elegant prin care se vor colecta [...] mai multe »
Într-un colţ din noi zace şi armonia…
REȘIȚA - Ştiţi de ce nu putem niciodată să avem un apus liniştit, să ne bucurăm de simfonia de culori a unui [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou