Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – După atâtea așteptări în vederea tăierii panglicii deponeului ecologic de pe Dealul Lupacului, noul prefect al județului a decis să ia taurul de coarne.

Susținător al colectării selective, Matei Lupu a precizat: „Deocamdată am avut o primă întâlnire, urmează ca joi, câte un reprezentant al Consiliului Județean și al Instituției Prefectului să meargă la Ministerul Mediului, vor avea câteva întâlniri. Am avut o discuție la Consiliul Județean, cu ceilalți factori de la Mediu, să vedem care este situația și ce putem face să urgentăm lucrările care se desfășoară în legătură cu acest domeniu în județul nostru. (…) De asta vrem să discutăm, să mergem la minister, și de aici încolo trebuie să discutăm mai aprofundat cu Consiliul Județean, să reducem termenele pentru terminarea și finalizarea acestui mare proiect. Pentru că acest cerc vicios se tot învârte și trebuie să-l încheie și să mă invite și pe mine la tăierea panglicii. Eu sper să reducă termenele Consiliul Județean. Sincer vă spun, ei sunt pionul principal, dânșii trebuie să forțeze puțin firma constructoare“.

Potrivit prefectului județului, pentru ca deponeul să fie funcțional, mai sunt necesare câteva avize, drumul de acces și alte câteva lucruri de pus la punct. Deocamdată, însă, lucrurile par să stagneze. „Stăm și așteptăm, și facem, și comunicăm prin hârtii, a conchis prefectul. Eu o să discut și cu dl președinte, am discutat și cu dl vicepreședinte, aș vrea să-mi transmită un om, cu nume și prenume, care se ocupă de treaba asta“.