Reactualizat la:

Masura 322 ne-a dus în Top 3

Masura 322 ne-a dus în Top 3
REŞIŢA – Primarii din Caraş-Severin au înţeles că fondurile structurale sunt soluţia, aşa că au cerut multe milioane de la UE.

Rectifica

Măsura 322 este, conform unui raport ce poartă semnătura lui Nicolae Ştefănescu, director adjunct al Oficiului Judeţean de Plăţi Dezvoltare Rurală şi Pescuit Caraş-Severin, foarte agreată de solicitanţii publici din judeţ.

Este vorba de interes şi de muncă, atât din partea edililor cât şi a specialiştilor OJPDRP, asta pentru că la acest capitol Caraş-Severinul ocupă locul trei la nivel naţional, cu un număr de 17 finanţări în ultima sesiune de depuneri proiecte, fapt ce se concretizează în total cu depunerea a 87 de cereri, care a dus în total la selectarea a 29 de comune cărăşene, 12 în prima etapă şi ulterior 17.

Valoarea totală este de 84.369.087 de euro, epuizându-se totodată şi fondurile pe această măsură. „Stadiul acestor proiecte urmează cursul procedural, totuşi cu greutate, din cauza contestaţiilor survenite şi a respectării termenelor de aplicare procedurală“, se mai arată în raportarea OJPDRP Caraş-Severin.

Cele 17 finanţări în ultima sesiune sunt: Vermeş şi Turnu Ruieni cu câte două proiecte, Pojejena, Doclin, Şopotul Nou, Iablaniţa, Eftimie Murgu, Sacu, Bolvaşniţa, Cornereva, Slatina Timiş, Cornea, Armeniş, C-tin Daicoviciu şi Luncaviţa.

Anca Preda



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Între 10 şi 20 de cărăşeni drogaţi ajung lunar la UPU
REŞIŢA - Mai mult, cei care nu-şi permit droguri „curate“, recurg la droguri sintetice, fumând beţişoare [...] mai multe »
Trei luni nu vom mai circula de la Poliţie până la Blocul 800
REŞIŢA - Adică, până în septembrie, toată circulaţia va fi deviată pe strada Petru Maior, pentru că se fac [...] mai multe »
Reşiţenii nu vor antene pe blocuri
REŞIŢA - Sau cel puţin în centrul Reşiţei, oamenii cer înlăturarea antenelor unei companii de telefonie! mai multe »
Două medii de 10 la Evaluarea Naţională în Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN - Emoţii mari marți, în jurul prânzului, pentru absolvenţii de gimnaziu, dar şi pentru părinţii [...] mai multe »
Să mai comanzi pizza?
REŞIŢA - În ultima perioadă s-au înmulţit reclamaţiile şi sesizările referitoare la prospeţimea mâncărurilor [...] mai multe »
S-au mai dat bani pentru Custom Reşiţa
REŞIŢA - Iar primarul Ioan Popa a invitat pe toată lumea, de la consilieri la reşiţeni, să meargă în număr cât [...] mai multe »
Ministrul Finanţelor trage primarii de mânecă?
CARAŞ-SEVERIN - Unele primării din judeţ au primit adrese prin care li se atrage atenţia că există riscul să [...] mai multe »
Şi-a bătut socrii, dar poliţiştii i-au dibuit armele
BOZOVICI - Duminică, în jurul orelor 13.40, polițiștii din localitate au fost sesizați prin apel la 112, de către [...] mai multe »
Popescu: Nu am promis niciun sprijin al lui Orban
REŞIŢA - În urma apariţiei articolului „De ce îşi rup hainele susţinătorii lui Torma?“, apărut în ediţia [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou