Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Gospodinele şi-au făcut deja lista de cumpărături, iar acum deschid larg portofelele. Multe dintre ele au bugetul clar stabilit, dar toate ştiu că, odată ajunse în magazin, vor pune în coş mai mult decât este necesar.

Chiar şi cele mai cumpătate vor cheltui mai mult pentru masa de Paşte, căci, aşa cum se întâmplă mereu în preajma sărbătorilor, preţurile au crescut simţitor faţă de săptămânile trecute. Dacă mielul de Paşte costă între 300 şi 400 de lei, valoarea tuturor pregătirilor se învârte în jurul unui salariu minim pe economie. „Au crescut preţurile la carne, fructe şi legume. Nu cu mult, dar suficient încât să simţim că lăsăm mai mulţi bani la cumpărături“, ne-a spus tanti Florica, o pensionară pe care am întâlnit-o joi în Piaţa Reşiţa Nord.

Pentru a ne face o idee despre cum stau lucrurile în realitate, am făcut un tur al magazinelor din municipiu. Prima oprire, la punctele de sacrificare a mieilor din pieţe. Aici, kilogramul de carne se vinde cu 25 de lei, în timp ce în supermarket-uri preţul este cuprins între 25 şi 28 de lei. Dacă nu consumaţi miel, în carmangerii oferta este generoasă. Şunculiţa de casă şi cotletul afumat, care merg de minune cu ouă roşii şi caş proaspăt, se vând cu 30 de lei kilogramul, în timp ce perechea de cârnaţi afumaţi are preţuri cuprinse între 10 şi 12 lei. Şi dacă aţi crezut că veţi ieşi mai ieftin cumpărând carne de porc în loc de miel, trebuie să ştiţi că anul trecut kilogramul de pulpă degresată nu costa mai mult de 15 lei. Acum, pe aceeași cantitate gospodinele plătesc 18 lei. Vom plăti mai mult şi pentru kilogramul de ceafă, în jur de 18 – 19 lei, precum şi pentru cel de cotlet, care costă între 21 şi 22 de lei.

Persoanele care nu preferă carnea de porc pot opta pentru produsele din pui. Un kilogram de pulpe întregi costă 8,50 de lei, iar pieptul de pui refrigerat are prețuri cuprinse între 19,50 şi 26 de lei/kg. La capitolul legume, pieţele sunt pline de verdeţuri. Preţurile? Depinde de precupeţe. Unele vând salata cu 1 leu, altele cu 3 lei, iar pe legătura de ridichi cer între 0,50 şi 2 lei. Legătura de ceapă verde costă 1,5 lei, dar dacă căutaţi bine găsiţi comercianţi care pentru 3 lei vă oferă trei legături. Kilogramul de roşii are preţuri cuprinse între 7,5 şi 8,5 lei, cel de castraveţi costă 6 sau 6,5 lei, iar kilogramul de ciuperci se vinde cu 10 lei. Dacă doriţi să pregătiţi şi o pască cu brânză sărată, atunci e bine de ştiut cu câţi bani trebuie să plecaţi de acasă. La piaţă, kilogramul de caş proaspăt se vinde cu 20 de lei, cel de urdă cu 15 lei, iar brânza de oaie costă 25 de lei.

De pe masa de Paşte nu pot lipsi nici băuturile, fie ele alcoolice sau răcoritoare. Cea mai ieftină sticlă de vin costă 9,89 lei, iar cea mai scumpă poate ajunge şi la 70 de lei. În ceea ce privește băuturile răcoritoare, acum este perioada în care magazinele lansează tot felul de promoții de genul „cumperi două, plătești una“. Dacă mai punem pe masă şi câteva sticle de tărie, mai adăugăm cel puţin 80 de lei.

După toate aceste delicatese culinare, urmează desertul. Pentru prepararea unui cozonac gospodinele vor lăsa în magazine între 25 şi 50 de lei. Kilogramul de făină are prețuri cuprinse între 2,80 şi 3,60 lei, iar cel de zahăr costă cu aproape 2 lei mai mult. La toate acestea se mai adaugă ouăle, pe care le găsim în magazine la 0,50 – 0,70 lei/bucata, laptele, pentru care plătim între 2,7 şi 5,5 lei litrul, esenţa pentru prăjituri, care costă şi ea 3,5 lei, şi, după caz, mac sau nucă. Dacă optați pentru prepararea unui cozonac cu mac, ieșiți mult mai ieftin, pentru că 100 de grame de mac nu costa mai mult de 4,5 lei, în timp ce kilogramul de nucă costă 35 de lei.

Roxana Bălan Nafiru