Reactualizat la:

Marturiile unui banatean despre istorica tranzitie

Marturiile unui banatean despre istorica tranzitie
Scris de Alexandra Gorghiu - CARANSEBEŞ – Sunt adunate în volumul „De la prigoana comunistă la barono-kraţie” semnat de Ioan Mâţu, cartea având un caracter autobiografic.

Rectifica

Lansată la sfârşitul săptămânii trecute în municipiul de pe Timiş şi Sebeş, cartea a apărut la editura timişoreană „Mirton” şi descrie experienţa personală a autorului pe o lungă perioadă de timp, care se întinde de la prigoana comunistă şi traversează perioada interminabilei tranziţii la democraţie. Prezentarea a fost făcută de prof.univ. Miron Corici, de la Universitatea de Vest din Timişoara, acesta subliniind că volumul are un mare impact emoţional şi autobiografic, fiind inspirat de contextul socio-politic al istoriei recente a românilor: „După o perioadă îndelungată de convulsii sociale, de îndoctrinare cu un comportament mercantil, pentru reuşita financiară, au fost forţate, ocultate sau eludate orice forme de spiritualitate. În proaspăta noastră democraţie, clasa politică continuă să vorbească fără noimă, să mintă, să fure şi să distrugă. Talk-show-urile abundă de discursuri retorice, sforăitoare, dar lipsite total de inspiraţie şi de un model civic la care să ne putem raporta. Totul s-ar datora ineficienţei unor reglementări normative, slăbirii mecanismelor de control social realizate prin lege şi justiţie, ambivalenţei criteriilor de apreciere şi sancţionare a indivizilor, multiplicării mijloacelor ilegitime pentru atingerea scopurilor de către anumiţi indivizi şi grupuri, în procesul accesului spre statusuri superioare de îmbogăţire şi putere”. Corici a mai remarcat că imaginaţia colectivă ia forme dintre cele mai neaşteptate, acestea fiind prezentate în carte cu un umor nedisimulat.

Autorul a mărturisit în discursul său că multe amintiri, chiar din anii copilăriei, i s-au întipărit atât de bine în minte, încât le-a transcris pe foaia de hârtie exact aşa cum s-au întâmplat: „Acest volum a apărut dintr-un sentiment de neîmplinire existenţială, pe care l-am încercat după Revoluţia din 1989. După acel moment, au existat nostalgicii comunişti. A fost o intoleranţă civică greu de descris în cuvinte. Eu am reflectat, în carte, câteva dintre aceste secvenţe. Am vrut ca prin această lucrare să realizez un mijloc de îndreptare pentru, de ce nu, tânăra generaţie, confruntată cu tot felul de aspecte ale mass-media, dar şi pentru marea masă – «majoritatea tiranică», după cum i-am spus în carte – de mediocri, cei mai mulţi politicieni, în acea perioadă, fiind aşa”, a spus Ioan Mâţu.

Evenimentul lansării a avut loc la un restaurant din Caransebeș, la care au participat cadre didactice de la şcolile din Oţelu Roşu, unde autorul a activat ca dascăl, prieteni, membri ai familiei, oameni politici, dar şi simpli iubitori de literatură.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
16 octombrie, zi cu noroc pentru 3.000 de caraseni
REŞIŢA - De marți, o parte din totalul celor aproape 19.400 de fermieri care au depus cereri unice de plată [...] mai multe »
La 93 de ani, calcat mortal de o masina de salubritate
REŞIŢA - Un bărbat în vârstă de 93 de ani care se afla în apropierea pubelelor din curtea Azilului de bătrâni [...] mai multe »
La spitalul din Caransebes, unii te refuza, altii te-ngrijesc
CARANSEBEȘ - Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș a ajuns încă o dată pe rețelele de socializare. De [...] mai multe »
Popa pregateste proiectul Semmeringului Banatean
REŞIŢA - Edilul spune că dacă vor fi probleme, e gata să plătească studiul de prefezabilitate din banii lui, doar [...] mai multe »
Vela se intelege bine si cu Borcean, si cu Popa…
CARAŞ-SEVERIN - ...şi nu are nimic nici cu cine conduce spitalul din Caransebeş, respectiv cu Mihaela Popovici. Iar [...] mai multe »
Voluntarii au dat o petrecere silentioasa pe strazile Resitei
REȘIȚA - Ideea cu silent party a venit de la unul din voluntarii reşiţeni care a citit în cartea „Începutul [...] mai multe »
Daca i-am cunoaste pe cei de langa noi…
REȘIȚA - ...nu am mai avea atâtea complexe şi temeri, nu ne-ar mai obosi îndoielile. Ci am observa că nu avem o [...] mai multe »
Pacea este o valoare ce trebuie pastrata si data mai departe
REȘIȚA - Este părerea consulului Germaniei la Timişoara, prezent la Reşiţa, cu ocazia simpozionului internaţional [...] mai multe »
O promotie de aur isi retraieste tineretea
REŞIŢA - Cea de-a doua promoţie a Institutului de Subingineri din Reşiţa s-a întâlnit sub cupola Universităţii [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou