Reactualizat la:

Mărșăluitorii, cantonament în Portugalia

Mărșăluitorii, cantonament în Portugalia
Scris de Ștefan Moraru - REȘIȚA – Mărșăluitorii reșițeni de la CS Universitatea Reșița s-au pregătit intens, aproape 40 de zile, în cantonamentul din stațiunea portugheză Monte Gordo. Marius Cocioran, Narcis Mihăilă și Remus Rădoi sunt cei trei sportivi ai clubului reșițean care au participat la acest stagiu de pregătire, alături de mărșăluitori din Ucraina, Germania, Franța și Lituania.

„Putem spune că suntem la final de pregătire. În această locație, aș putea preciza faptul că sportivii noștri s-au pregătit de fiecare dată foarte bine și să sperăm că rezultatele se vor vedea și în acest an. Am stat în Portugalia până pe data de 16 martie, iar din 24 martie vom participa la Campionatele Naționale de 20 de km marș, campionate care vor avea loc la Botoșani. Acest concurs este o etapă din pregătirea pentru Cupa Europei. La această cupă vom participa la proba de 50 de km mars, unde sperăm noi ca sportivii noștri, și aici mă refer la Narcis Mihăilă și Marius Cocioran, să-și îndeplinească baremurile pentru Campionatul Mondial de la Doha. Campionatul Mondial va avea loc în luna septembrie. De ce nu, acești doi sportivi ar putea să-și îndeplinească baremul și pentru Jocurile Olimpice. Tinând cont că după schimbarea de săptămâna trecută a baremurilor pentru Olimpiadă, noi considerăm că mai avem de muncit pentru realizarea acestora. Pentru această competiție, baremurile au fost îmbunătățite foarte mult, iar sistemul de calificare a fost schimbat”, a declarat antrenorul Octavian Măzăran.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Caransebeşul şi-a ridicat moralul înaintea derby-ului de la Lupac
CARANSEBEȘ - Viitorul Caransebes – CSO Anina 8-0 (4-0), în etapa cu numărul 19 a Ligii a IV-a. mai multe »
O nouă ediție a concursului „AlerGând la pădure”
REȘIȚA - Pasionații de alergare montană sunt așteptați și în acest an la concursul „AlerGând la pădure”. [...] mai multe »
CSM Reșița, în căutarea unui nou succes
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița va întâlni sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 17, în deplasare, formația FC Avrig, [...] mai multe »
CSM Şcolar Reşiţa a câştigat turneul euroregional RO 5
REȘIȚA - În fața fanilor de acasă, elevii profesoarei Carmen Dumitru au făcut un turneu euroregional excelent, [...] mai multe »
Ezerişul, doar remiză, acasă, cu Slatina-Timiş
REȘIȚA - Progresul Ezeriş – AS 2017 Slatina-Timiş 1-1 (1-0), pe Stadionul Gloria din Reşiţa, duminică, 14 [...] mai multe »
Gimnaștii au urcat pe podium la Lugoj
REȘIȚA - Gimnaștii Clubului Sportiv Școlar Reșița au participat la finalul săptămânii trecute la Memorialul [...] mai multe »
CJA a premiat tinerii arbitri din Caraș-Severin
REȘIȚA - Comisia Județeană a Arbitrilor Caraș-Severin a înmânat, zilele trecute, diplomele stagiarilor care au [...] mai multe »
Leontin Doană: Mă bucur că depindem doar de noi
REȘIȚA - Antrenorul Leontin Doană, cu un lot format din jucători tineri, a reușit să ducă CSM Reșița pe primul [...] mai multe »
Golurile lui Staicu duc Reșița pe primul loc
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a urcat, în premieră, în această ediție de campionat pe prima poziție în Liga a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou