Reactualizat la:

Marius Fânaru, revelaţia „Vitezei în Coastă“

Marius Fânaru, revelaţia „Vitezei în Coastă“
REŞIŢA – Pilotul reşiţean a devenit campion naţional după primul an de participare în competiţie.

Una dintre surprizele plăcute ale Campionatului Naţional de Automobilism Viteză în Coastă 2008 a fost reşiţeanul Marius Fânaru.

Start timid

Pilotul reşiţean, în vârstă de 25 de ani, aflat la prima participare într-o competiţie oficială, a reuşit să se impună clar la Debutanţi, cu 104 puncte, urmat de Ion Nicolae, 62 de puncte, şi Mircea Olar (Reşiţa), cu 60 de puncte.
Între etapele I-XII a evoluat sub culorile U.C.M. Reşiţa, deşi oficialii clubului au scăpat să amintească acest lucru, iar în ultimele patru curse a concurat pentru ORA H Team Timişoara. Oare de ce?

Marius Fânaru a început timid, pilotând în primele două etape, un „Golf“. Apoi, cu ajutorul sponsorilor, şi-a achiziţionat un Renault Megane Coupe (fabricaţie 1997), pe care l-a perfecţionat (190 CP). Dar, caroseria a rămas din tablă normală, greutatea maşinii fiind de 1.100 kg, mult mai mare decât a multora dintre partenerii de întrecere.

Fără… adversar

Cu toate acestea, încet, încet a reuşit să acumuleze tot mai multe puncte, instalându-se în fruntea clasamentului după etapa a IV-a, de la Câmpulung Muscel. Acolo unde a şi rămas până la finalul campionatului.

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Alina Vuc, onorată și de Reșița
REȘIȚA - Cea mai titrată luptătoare a României, Alina Vuc, este începând de vineri, 19 iulie, cetățean de [...] mai multe »
Patricia Țig joacă finala WTA de la București
CARANSEBEȘ - Tenismena născută și crescută în Caransebeș, acum în vârstă de 24 de ani, a revenit spectaculos [...] mai multe »
Transferuri la foc automat în Valea Domanului
REȘIȚA - După ce în urmă cu câteva zile CSM Reșița i-a adus pe Călin Cristea și Cristi Danci, echipa din Valea [...] mai multe »
Campionatul Național de lupte, gata de start
REȘIȚA - Cei mai buni luptători ai României au ajuns la Reșița și sunt pregătiți pentru startul Campionatului [...] mai multe »
Elevii lui Leo Doană, al doilea succes în amicale
REȘIȚA - CSM Reșița a mai bifat un succes în partide amicale. Rosso-nerii s-au impus miercuri, 17 iulie, cu scorul [...] mai multe »
CSM Reșița va întâlni U Cluj în prima etapă
REȘIȚA - Astăzi, de la ora 12:00, la Casa Fotbalului, în sala „Nicolae Dobrin”, FRF a organizat tragerea la [...] mai multe »
Reșița găzduiește Campionatul Național de lupte
REȘIȚA - În perioada 18-21 iulie 2019, Reșița găzduiește Campionatul Național de lupte libere, greco-romane și [...] mai multe »
Consiliul Județean dă bani pentru fotbal și handbal
REȘIȚA - Consilierii județeni din Caraș-Severin au fost de acord în unanimitate cu proiectul de hotărâre iniţiat [...] mai multe »
Două transferuri făcute într-o zi de CSM Reșița
REȘIȚA - Oficialii clubului din Valea Domanului i-au mai adus încă doi jucători lui Leontin Doană. Este vorba [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou