REŞIŢA – Participarea la Campionatul Balcanic de marș i-a adus reșițeanului Marius Iulian Cocioran medalia de bronz în proba de 20 km.
Atletul legitimat la CS Universitatea Reșița, campion al României în această probă, a urcat și pe podiumul competiției balcanice desfășurate sâmbătă, 12 aprilie, la Balchik, în Bulgaria. Devansat de un sârb și de un turc, Marius Cocioran a urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere, realizând timpul de o oră, 29 de minute și 25 de secunde.
Colegul său Narcis Mihăilă, vicecampion național la 20 km marș, a fost pe locul patru la Balchik, cu timpul de o oră, 34 de minute și 44 de secunde. Rezultatele obținute de cei doi atleți reșițeni au adus șapte puncte echipei României, care a ocupat în final primul loc în clasamentul pe națiuni. Marius Cocioran și Narcis Mihăilă au fost însoțiți în Bulgaria de antrenorii Iosif și Octavian Măzăran.
„Sunt rezultate bune obținute de cei doi atleți ai clubului nostru, la această întrecere, a spus Octavian Măzăran, directorul Clubului Sportiv Universitatea Reșița. Ne bucurăm că, la general, România a fost cea mai bună națiune din Balcani, la ediția din acest an a competiției de marș.”
Proba de 20 km marș a seniorilor a fost câștigată de sârbul Vladimir Savanovic, urmat de turcul Șahin Șenoduncu și de reșițeanul Marius Iulian Cocioran. La Campionatul Balcanic de marş din staţiunea Balchik, România s-a situat pe primul loc în clasamentul pe naţiuni, urmată de Turcia, cu 30 de puncte și Grecia, cu 29 de puncte.