Reactualizat la:

Marius Balean: Impreuna putem obtine 5 milioane de euro!

Marius Balean: Impreuna putem obtine 5 milioane de euro!
REŞIŢA – Iar banii ar putea fi folosiţi inclusiv pentru construirea şi reabilitarea de şcoli, grădiniţe şi locuinţe sociale.

 (6 comentarii)

Rectifica

Printre proiectele votate zilele trecute, în regim de urgenţă, de către aleşii reşiţenilor, se numără şi unul vizând intenţia înfiinţării unui grup de acţiune locală (GAL), astfel încât reşedinţa judeţului să poată participa la cererea de propuneri de proiecte lansată de Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 (POCU).

„Am iniţiat constituirea unui GAL întrucât acesta era necesar pentru accesarea anumitor fonduri europene, spune consilierul local Marius Bălean. Primăria nu putea singură să acceseze aceste fonduri, iar GAL Reşiţa va cuprinde instituţii publice, ONG-uri, societăţi comerciale, asociaţii de proprietari şi biserica, o comunitate defavorizată şi câţi mai mulţi factori locali. Avem în vedere zone precum Catanga, Mociur, Dealul Ciorii sau Câlnic, unde încercăm să schimbăm în bine ceea ce se întâmplă acum acolo. În şedinţa de consiliu local a fost aprobată asocierea municipiului Reşiţa ca membru fondator, din partea Primăriei trebuie desemnat un membru care să semneze toate actele, iar apoi se poate trece la scrierea de proiecte“.

Fondurile alocate prin POCU sunt disponibile pentru faza preliminară, premergătoare a punerii în operă a proiectelor. Adică aceşti bani finanţează paşii care trebuie făcuţi pentru obţinerea întregii documentaţii, pentru proiectele care se vor depune pe POR. „Este asigurată finanţarea pentru construirea şi reabilitarea de centre de zi, de şcoli şi grădiniţe, de blocuri sau locuinţe sociale, pentru infrastructură – drumuri, apă, canal –, pentru calificarea oamenilor din zona respectivă“, a mai spus Marius Bălean. În acest fel, Reşiţa poate atrage câteva milioane de euro, în limita a cinci, cofinanţarea pe care autorităţile locale trebuie să o suporte fiind de doar două procente.



Comentarii 6

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Dincolo de poleiala lui Donald…
REȘIȚA - În 2008, când a fost ales Obama, mulţi au vorbit despre o revoluţie. S-au înşelat. Deşi Obama a fost [...] mai multe »
Nimeni nu vrea fosta groapa de gunoi
REŞIŢA - Autorităţile locale şi judeţene speră la o soluţie care să rezolve problema din Dealul Lupacului. [...] mai multe »
Protectia consumatorilor, in cifre
CARAŞ-SEVERIN - Pe parcursul anului trecut, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor a acordat atenţie [...] mai multe »
Resita a gazduit traditionalul targ al mireselor
REŞIŢA - Expozanţii au venit în sprijinul viitorilor miri cu rochii de mireasă, servicii foto-video, torturi sau [...] mai multe »
Ne-am incalzi ca soparlele, la soare
REŞIŢA - 49% dintre români visează la utilizarea soarelui pentru încălzire, în vreme ce doar 1% folosesc acest [...] mai multe »
Nuntile, la un pas de scumpire
REŞIŢA - Stabilirea taxelor speciale pentru acest an a generat câteva discuţii la Reşiţa, cele mai aprinse dintre [...] mai multe »
Banii reportati se baga in drumurile judetene
CARAŞ-SEVERIN - Consilierii judeţeni au aprobat, în unanimitate, utilizarea excedentului bugetar. mai multe »
Zi lucratoare pentru permanenta
CARAŞ-SEVERIN - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor şi Serviciul [...] mai multe »
Tarife intrate la apa
REȘIȚA - Aleşii urbei au modificat unele dintre taxele speciale practicate pentru serviciile prestate de Complexul de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou