Reactualizat la:

Marii poluatori ai judeţului

Marii poluatori ai judeţului
REŞIŢA – Dacă tot suntem la coada dezvoltării economice, firesc ar fi ca judeţul nostru să nu aibă strop de poluare. Lucrurile nu stau deloc aşa, iar amenziile comisarilor Gărzii de Mediu Caraş-Severin s-au dovedit, în timp, apă de ploaie pentru autorităţile şi agenţii economici care ar trebui să ia măsuri în această privinţă.

Rectifica

Cele mai mari surse de poluare în Caraş-Severin, potrivit declaraţiilor comisarului Gheorghe Pitulan se găsesc la Reşiţa, Moldova Nouă şi Oţelu Roşu.

În municipiul de pe malul Bârzavei, factorul principal de poluare este haldina de pe Dealul Lupacului, care, zilnic, datorită autoaprinderii, emană gaze toxice dăunătoare organismului. Lucrurile vor mai rămâne astfel până la jumătatea lunii iunie după care groapa va fi închisă, iar locul ecologizat. Un alt poluator este Oţelăria de la UCM Turnate Reşiţa. Societatea a scăpat până acum de amenzile Gărzii de Mediu, aflându-se într-o perioadă de tranziţie până la sfârşitul anului, suficient timp pentru finalizarea instalaţiei de captare a gazelor arse emise de cuptorul electric.

În anumite perioade ale procesului tehnologic există, în continuare, scăpări de gaze şi la Oţelăria  TMK Reşiţa, unde, hota de aspiraţie a cuptorului nu reuşeşte să capteze întregul volum al noxelor. Conducerea societăţii s-a implicat, şi continuă investiţiile în vederea rezolvării tuturor problemelor legate de protecţia mediului. „Se execută în prezent lucrări de izolare fonică a halei în care se află cuptorul electric, pentru diminuarea zgomotului şi a prafului“, a precizat Gheorghe Pitulan.

La Moldova Nouă, marea problemă rămâne în continuare fostul iaz de decantare Tăuşani. Din cauza lipsei banilor pentru ecologizarea suprafeţei, la fiecare rafală de vânt, particulele de steril sunt antrenate în atmosferă, fiind afectate culturile agricole şi sănătatea populaţiei din zona Clisurii şi Republica Serbia. Pe Valea Bistrei, cel mai mare poluator rămâne SC Ductil Steel Buzău, cu punct de lucru la Oţelu Roşu.

Deşi instalaţia de captare şi epurare a gazelor arse a fost pusă în funcţiune încă din luna august a anului trecut, gradul de reţinere a prafului este doar de 70%. Din acest motiv, conducerea societăţii a hotărât ca până la finele anului să realizeze proiectul de „reconstrucţie şi modernizare a cuptorului electric“, gazele putând fi astfel captate în totalitate.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou