REŞIŢA – Metalul Reșița a învins pe CSM Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 1-0, în etapa a XVIII-a a Ligii a II-a de Fotbal, Seria a II-a. Golul echipei reșițene a fost marcat de Adrian Stoica, din penalty, în minutul 72.
La conferința de presă, antrenorul formației Metalul Reșița, Marian Pană, a spus că echipa sa a avut șansă: „Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt clare. Cred că am întâlnit cea mai bună echipă. Este una foarte bună, foarte arțăgoasă, foarte rapidă, cu jucători buni în duelurile unu contra unu. S-a văzut o oarecare crispare în jocul nostru, coroborat cu o stare proastă a terenului. Dar îi felicit pe băieți, în frunte cu Zimmermann, care a scos niște goluri gata făcute, dar până la urmă ăsta e rolul lui. Am obținut o victorie într-un moment foarte important și ne continuăm drumul nostru pentru intrarea în play-off. A ieșit bine pentru noi și cu șansă, trebuie să recunoaștem. Dar, uneori, ai nevoie și de șansă. Din punctul meu de vedere, noi am făcut un joc destul de ezitant cu Vâlcea, dar ne-am agățat de orice minge. Trebuie să ieșim cu minim patru puncte din următoarele două meciuri, cu Mioveni și Bistrița, dar sunt convins că vom ieși cu șase.”
De partea cealaltă, antrenorul formației din Râmnicu Vâlcea, fostul dinamovist Claudiu Niculescu, a spus că elevii săi meritau victoria: „După numărul de ocazii, trebuia să fie 3-0 pentru noi. Dar, ăsta este fotbalul. Reșița cum ne-a prins, ne-a taxat, pe o mare greșeală individuală. Noi am dominat tot meciul și i-am dat o singură șansă echipei gazdă, de care a profitat. Am scăpat victoria printre degete. Erau trei puncte uriașe pentru noi, dacă reușeam să câștigăm aici. Felicit echipa din Reșița și îi doresc baftă în continuare. Nu ne considerăm o favorită la promovare, am mai spus-o și cu alte ocazii, favoritele acestei serii sunt CSU Craiova și ASA Târgu Mureș.”