Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Şoferii reşiţeni sunt sfătuiţi să fie ceva mai precauţi zilele acestea, mai ales cei care s-au obişnuit cu configuraţia indicatoarelor rutiere la care nu mai sunt atenţi. Şi asta pentru că lucrările la drumuri le-au dat puţin peste cap, sensurile de mers fiind împărţite. Se lucrează la asfaltarea trotuarelor pe Petru Maior, unde deja au fost montate borduri, în timp ce în Piaţa Republicii, pe Paul Iorgovici, Libertăţii şi Traian Lalescu se înlocuiesc vechile borduri.

„Atenţie, cad pietre!“, ne avertiza marţi, 3 martie, un indicator montat înaintea trecerii din faţa Agenţiei de Şomaj. Motivul pentru care cad pietre este greu de ghicit, de vreme ce singurii muncitori prezenţi în zonă lucrau la… borduri.

Dar, în sfârşit, la Reşiţa se lucrează. În sfârşit, se face ceva. Aşa că imortalizăm şi noi momentul, în speranţa că nu vom avea parte de aceeaşi minune ca-n Centrul Civic. Doar că atunci când vine vorba de materialul de legătură, acesta era pus în zeci de grămăjoare lăsate la uscat, aruncate în stradă din roabă, după metoda ochiometrică.

Chiar şi aşa, între borduri, materialul de legătură te trimitea cu gândul la invizilibilitatea hainelor noi ale împăratului, din basme. Unele borduri erau montate gata crăpate, majoritatea aliniate, altele puse la voia întâmplării sau aruncate care încotro, doar-doar s-o opri vreun trecător să le refacă puzzle-ul. Iar pe o clădire-monument istoric, aparţinând unui cult religios, au început să-şi facă apariţia fisuri, imediat lângă spărturile din drum.

Aşa cum ne-am obişnuit, în fiecare şanţ săpat de muncitori şi-au făcut apariţia gunoaiele. Însă în materialul cu care erau prinse bordurile am putut vedea ambalajele de la prânzul tocmai servit de muncitori. Dar şi multe altele. Şi nu putem spune că e vina vreunui golănel de adolescent şugubăţ, care şi-a bătut joc de munca muncitorilor, pentru că aceştia încă lucrau acolo. Câţi dintre ei ar putea privi oare în urmă cu satisfacţia lucrului bine făcut?

De partea cealaltă, a conducătorilor, lucrurile au fost puţin mai dificile, pentru că în loc să se circule pe patru benzi, pe tronsonul cuprins între Agenţia de Şomaj şi Catedrala Ortodoxă din Piaţa Republicii s-a circulat doar pe două. Astfel că şoferii au fost puţin derutaţi, mai ales cei care au omis să observe indicatorul de interzicere a depăşirii sau pe ce avertiza faptul că se circulă pe ambele sensuri, trezindu-se în faţă fie cu un TIR, fie cu un autobuz.

Antoniu Mocanu