Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Administrația locală din Caransebeș nu renunță la ideea cooptării comunelor din jur într-o asociație care să susțină financiar Spitalul Municipal de Urgență din capitala gugulanilor.

Asta în condițiile în care din cei 15.000 de pacienți care beneficiază anual de serviciile unității spitalicești, două treimi sunt din comunele învecinate. Ideea a fost reluată la ultima ședință a legislativului local, după ce aleșii au constatat că municipiul nu a primit niciun leu de la Guvern, în timp ce comunele din jur s-au bucurat de mărinimia ministrului Vâlcov.

„Acest tovarăș, Vâlcov, asigură cel puțin 1,5 milioane lei la comune. Ok, atunci trebuie să intre și aceste comune într-o asociație de susținere a spitalului, pentru că din 15.000 de pacienți pe an, doar 5.000 sunt din Caransebeș. Dacă tot le-a dat Vâlcov bani iar nouă nimic, trebuie să găsim o soluție. Să susțină comunele din jur, de exemplu, măcar instalația de curent pentru aparatura adusă prin proiectul de modernizare de la Radiologie-Imagistică. Să ia Buchinul, Bucoșnița, Slatina Timiș sau celelalte câte un salon și să-l renoveze. Trebuie să găsim o formulă să pună și umărul, dacă tot au bani de la Vâlcov. Nu se poate să susținem singuri funcționarea unui spital de care beneficiază întreaga zonă”, a precizat primarul Marcel Vela.

Ideea unui parteneriat între Caransebeș și comunele din jur nu este una nouă, însă nu are priză la administrațiile locale din jurul municipiului de pe Timiș și Sebeș, motivul fiind lipsa banilor.