CARANSEBEȘ – După ce Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Caraș-Severin a pierdut concesiunea mai multor râuri și luciuri de apă în favoarea unei asociații sportive din Timiș, pescarii din Caransebeș au găsit alternativa pentru hobby-ul lor.
O delegație condusă de actualul director al AJVPS Caraș-Severin, Dumitru Dragomir, din care au mai făcut parte vicepreședintele Clubului AJVPS Caransebeș, Ionică Antonescu și conducătorii pescarilor Ion Dia și Romulus Drăgan, a semnat o minută cu Hidroelectrica din Caransebeș, prin care pot fi folosite luciurile de apă de la Poiana Mărului, Zervești, Rusca Teregova și Băile Herculane.
Senatorul Marcel Vela a venit și el în sprijinul acestui demers, declarând: „Este o alternativă utilă și necesară pentru acești oameni minunați care iubesc natura, fiind anormal ca să-și obțină acum permisele de pescuit de la Timișoara. Ca membru în Comisia de Ape, Păduri, Pescuit și Fond Cinegetic din Senatul României, o să-i susțin total pentru a îndrepta neglijența foștilor conducători ai AJVPS de la nivel local și județean. Pescarii din Caransebeș nu vor mai pescui în ape tulburi!”.
Foto: Florin Avramescu