Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Liderul PNL consideră că social-democraţii sunt singurii responsabili pentru deficitul de democrație de la viitoarele alegeri locale.

Jurnal de Caraș-Severin continuă să prezinte părerile celor mai importanți actori politici cărășeni despre recent promulgata lege a alegerilor locale, cea care stipulează că primarii vor fi aleşi într-un singur tur, iar președinții de consilii județene indirect, prin vot secret, de către consilierii județeni.

Liderul liberalilor cărășeni și primar în funcție al Caransebeșului, Marcel Vela, consideră că noua lege electorală este în favoarea actualei puteri și lasă alegătorul fără un drept democratic.

„Întotdeauna puterea şi politica, aliate, s-au priceput de minune să corupă raţiunea. Spun asta pentru că nu cred că este vorba de vreo raţiune care să servească cetăţeanul atunci când îi iei dreptul de a vota democratic. Românii aveau nevoie să îşi poată alege reprezentantul comunităţii în care trăiesc, indiferent dacă e vorba de primar sau de președintele consiliului județean, prin vot direct, în două tururi de scrutin, aşa cum aleg și președintele țării. Noua lege electorală favorizează PSD-ul, ajută această formaţiune politică să îşi păstreze la putere actualii primari şi preşedinţi de consilii judeţene”, a subliniat vicepreședintele PNL la nivel național.

În acest context, Marcel Vela a precizat că noua lege lasă loc combinațiilor politice și face din PSD singurul responsabil pentru deficitul de democrație de la viitoarele alegeri locale. „Nu trebuie să fii un mare analist politic pentru a observa că votul pentru această lege oglindeşte clar viitoarele combinaţii politice. Parafrazând un profesor american de economie, care spunea că dacă un guvern ar fi însărcinat cu deșertul Sahara în cinci ani am avea un deficit de nisip, aș spune că… PSD-ul a creat pentru anul 2016 un deficit de democrație”, a concluzionat liderul liberal.