CARAȘ-SEVERIN – Tot mai mulți tineri acceptă să trăiască în relații la distanță, în speranța că dragostea din calculator va triumfa în era digitală.
Se spune că dragostea se măsoară în numărul kilometrilor parcurși până la întâlnirea ei, dar tot atât de adevărat rămâne și proverbul „ochii care nu se văd se uită“. Balanța este oarecum echilibrată în privința relațiilor la distanță și asta datorită noilor realități create de tehnologia modernă în materie de comunicații. Rezistă sau nu rezistă aceste relații, au sorți de izbândă sau se îndreaptă fatalmente spre dezastru? Și da și nu, așa spun psihologii. Studiile confirmă că în majoritatea cazurilor, unele probleme în relațiile la distanță nu pot fi soluționate și duc inevitabil la distrugerea relației, tot așa cum altele pot fi rezolvate și salvează relația.
Statisticile realizate de Center for the Study of Long Distance Relationships arată că 40 la sută dintre aceste relaţii se termină cu o despărţire definitivă, în cele mai multe cazuri (70 la sută) din cauza unor schimbări neprevăzute. În medie, majoritatea oamenilor implicaţi în astfel de relaţii tind să fie despărţiţi de o distanţă de cel puţin 130 km, pentru patru, cinci luni de zile. După această perioadă majoritatea cuplurilor se despart. În această perioadă tind să se viziteze de cel mult de două ori pe lună și să vorbească la telefon cel puţin o dată la trei zile.
Potrivit opiniei generale, o relație la distanță, atât în cazul cuplurilor de îndrăgostiți cât și al celor căsătoriți, n-are viață lungă. Dacă nu s-ar porni într-o asemenea relație de la această prejudecată populară, vizualizând chiar apoteoticul final și dacă s-ar face abstracție de la început de „înțeleapta“ vorbă din bătrâni „ochii care nu se văd se uită“, dacă tot am evoluat, în era internetului, care oferă atâtea posibilități de apropiere a partenerilor, cu puțin curaj și asumarea riscurilor, există șanse reale și cel puțin egale de a da relației chiar mai multă profunzime decât într-o relație obișnuită. Este și cazul Alinei Zaliznea din Reșița, jurist la bază dar care profesează ca artist fotograf. Ea și-a asumat toate riscurile unei relații la distanță, a crezut în povestea ei de dragoste și a reușit să fie fericită: „Din punctul meu de vedere, cheia succesului unei relații la distanță este comunicarea. Un cuplu în care partenerii sunt despărțiți de un ocean, ca în cazul meu, va reuși în primul rând prin comunicare, susținere reciprocă și nu în ultimul rând țeluri comune care, evident, ajută foarte mult partenerii să își solidifice relația, să lucreze împreună pentru un scop comun“. Alina s-a logodit de Crăciun după zece ani de relație, din care șase la distanță (partenerul ei fiind stabilit în Florida), iar în iulie a plecat și ea peste ocean pentru a-și împlini destinul alături de partenerul ei. Ea chiar este una din persoanele care au reușit să învingă prejudecata tradițională a posibilului eșec, confirmând și rezultatele unui experiment potrivit căruia cei implicaţi în relaţii la distanţă comunică mai rar, dar mai profund, faţă de ceilalţi. „Aceste cupluri – a declarat pentru revista „Time“ Crystal Jiang, cercetător în cadrul Unversității din Hong Kong, depun mai mult efort în a comunica afecţiunea și intimitatea, iar eforturile lor au rezultate”.
Sub anonimat, am întâlnit un alt caz de reușită în cuplu la distanță care confirmă facilitățile oferite de tehnologia modernă pentru a întreține, de astă dată o familie, fiindcă avem de-a face cu un cuplu căsătorit cu doi copii. El și-a găsit de lucru ca electrician în Germania, iar ea a continuat să lucreze în Reșița și să aibă grijă de cei doi copii până la reunirea familiei în Germania: „După șapte ani, timp în care el venea acasă doar când se închidea fabrica de sărbători sau pentru concedii, iar eu, tot așa, mergeam la el în concediu singură, fără copii, nu numai că ne-am redescoperit, dar am dat un alt sens dorului, care doare, într-adevăr, în arderea lui dar purifică relația“.
Tot de șapte ani, altcineva întreține și acum o poveste de dragoste de weekend, foarte comodă, fără obligații reciproce, cei doi întâlnindu-se cu regularitate pe teren neutru, între localități, însă cu promisiunea unui viitor împreună apropiat.
Potrivit psihologilor, în reușita unor relații la distanță trebuie luate în calcul mai multe aspecte. Durata relației la distanță să nu depășească doi ani, intervalul fiind considerat maximum de timp în care doi oameni pot rămâne apropiați sufletește, chiar dacă sunt separați fizic. De asemenea, comunicarea trebuie sa fie totală și continuă întrucât întreruperile comunicării virtuale afectează uneori iremediabil relațiile la distanță, iar cât privește momentul decisiv, când cei doi ajung să trăiască efectiv împreună, acesta este testul suprem, comunicarea reală realizându-se diferit față de cea virtuală.
În sprijinul relațiilor la distanță, cercetătorii de la Simon Fraser University au creat o pereche de mănuși interconectate numite Flex-N-Feel. Când degetele se flexează într-o mănuşă, acţiunile sunt transmise la partenerul de la distanţă purtând cealaltă mănuşă. Senzorii tactili ai mănuşii permit purtătorului să „simtă” mişcările. Pentru a captura aceste mișcări, senzorii sunt atașați la un microcontroller și furnizează o valoare pentru fiecare flexare, fiind transmiși cu ajutorul unui modul WiFi. Utilizatorii pot face gesturi intime, cum ar fi atingerea feței, să se țină de mână sau să se îmbrățișeze. În stadiu de prototip, se pare că mâna de peste ocean poate să mângâie nesperat în viitorul apropiat pentru a șterge lacrimile depărtării. Experiențele de viață ale unor semeni care au eșuat în astfel de relații la distanță descurajează, în general, cuplurile tinere, care le iau drept model neinspirat și nu se avântă în asemenea relații, dar succesul implică riscuri și tot la înțeleptele povețe ale bătrânilor ajungem, că trebuie să treci singur printr-o asemenea experiență, nu trăiește nimeni în locul tău mirajul unei povești de viață. De cele mai multe ori suntem tentați să idealizăm o persoană până într-atât încât aceasta, departe de imaginea creată, ne dezamăgește profund în realitate. Micile trucuri într-o relație, la distanță sau aproape, se descoperă și se cultivă pentru a menține emoția proaspătă, însă nu se împrumută și nu sunt general valabile.