REŞIŢA – Bănăţenii de la munte s-au reapucat de creşterea porcilor din rasa Mangaliţa şi nu au decât de câştigat.
Numit de unii „porcul somon“, datorită procentului mare de acizi graşi nesaturaţi din carne, de alţii „butoiul de untură“, pentru calitatea slăninii sale, Mangaliţa este o rasă de porc autohtonă, fiind, potrivit specialiştilor, rezultatul încrucişării dintre mistreţ şi exemplarele locale.
În România, porcul din rasa Mangaliţa nu a lipsit din nici o gospodărie ţărănească, însă, începând cu anii ’60, odată cu importul raselor cu procent mare de carne în carcasă şi ritm rapid de creştere, precum Marele alb, Landrace, Duroc sau Hampshire, interesul pentru această specie a scăzut.
În ultimii ani, gospodarii din Banatul Montan au reînviat tradiţia creşterii porcilor de Mangaliţa, poate şi pentru că această rasă nu este deloc pretenţioasă la hrană, mulţumindu-se cu orice, fie masă verde, rădăcinoase, bostănoase sau cereale.
Un astfel de exemplu este şi familia Crsta din satul Tirol, care de trei ani este prezentă cu preparatele sale din carne de Mangaliţa la târgurile agricole şi de profil din ţară şi de peste hotare. În gospodăria din Tirol, familia are trei scroafe şi un mascul. Suficient pentru consumul propriu şi cel al oaspeţilor care le trec pragul.
„Afacearea noastră este mică, pentru că producţia este destul de limitată. Nu avem clienţi la nivel naţional, cei care ne cumpără preparatele sunt mai mult cunoştinţe. Această rasă nu este deloc gălăgioasă, se creşte uşor şi nici nu mănâncă foarte mult, comparativ cu cei din rasa Duroc. Slănina lor este însă de foarte bună calitate“, ne spune Oana Crsta. În gospodăria din Tirol se pregătesc diverse sortimente de produse crud-uscate fără fum, precum cârnaţi, ceafă, slănină albă cu boia sau verdeaţă, ruladă din piept de porc şi altele. Şi chiar dacă nu sunt deloc ieftine, gurmanzii nu se uită deloc la bani atunci când vine vorba de o masă copioasă. „Da, produsele din carne de Mangaliţa sunt mai scumpe, deoarece perioada de maturare a lor este de la cinci luni la doi ani. Oamenii care ne cumpără produsele la târgurile la care participăm nu sunt interesaţi de preţ, ci sunt curioşi să vadă ce înseamnă un produs crud-uscat fără fum. Iar după ce degustă, scot portofelul şi cumpără, fără a mai sta pe gânduri“, ne-a mai spus Oana Crsta. Şi nu doar românii apreciază carnea acestei rase de porc, ci şi austriecii care vizitează Tirolul an de an.
Şi chiar dacă porcul de Mangaliţa are nevoie de aproape doi ani pentru a ajunge la dezvoltarea optimă, acesta compensează prin calitatea deosebită a cărnii şi a grăsimii, aflăm de la inginerul zootehnist Liviu Munteanu: „Gustul cărnii este deosebit de bun, datorat pe de-o parte genelor străvechi, nealterate de ingineria genetică, iar pe de altă parte, hrănirii tradiţionale şi creşterii în sistem extensiv. În al doilea rând, între fibrele musculare ale cărnii se găsesc grăuncioare de grăsime care îi conferă o calitate superioară, unică. În ceea ce priveşte afirmaţia potrivit căreia carne de Mangaliţa nu are colesterol, eu nu aş fi întru totul de acord. Spun asta pentru că nu am văzut niciodată un buletin oficial de analiză bio-chimică eliberat de vreun institut de cercetări care să ateste acest lucru, şi nici un specialist recunoscut de la noi nu a afirmat aşa ceva. Cred că este doar un slogan comercial ce face parte dintr-o strategie de marketing. Totuşi, este o carne de porc, nicidecum o plantă!“.