Reactualizat la:

Mâncare pe datorie la Spitalul din Clisură

Mâncare pe datorie la Spitalul din Clisură
MOLDOVA NOUĂ – Din totalul sumei datorate de Spitalul Moldova Nouă, 120.000 de lei trebuie să ajungă la Direcţia de Finanţe.

 (3 comentarii)

Aşa cum este situaţia în întreg sistemul sanitar, aşa este şi la Spitalul Orăşenesc MoldovaNouă.

Cu datorii de peste 316.000 de lei, unitatea sanitară înregistrează creanţe în mai toate domeniile, de la furnizorii de medicamente şi alimente până la energia electrică. „În acest moment, datoriile se ridică la 316.000 de lei.

Din total, doar 216.000 de lei sunt datorii ce au termenul de plată depăşit“, a spus Dorina Cioloca, director financiar economic al spitalului din Clisură. Din păcate, situaţia financiară în care se află spitalul este foarte dificilă, iar conducerea face tot ce poate pentru a achita măcar salariile angajaţilor.

Pentru ca pacienţii să nu sufere, în acest moment se continuă achiziţionarea de produse de la furnizorii care mai pot păsui spitalul cu achitarea sumelor aferente. Abia în luna iunie se va şti cu exactitate dacă spitalul va intra sub „aripa“ primăriei sau nu. Însă, din păcate, nu se ştie dacă administraţia locală va prelua şi datoriile…

Anca Preda

Rectifica



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Spune Aaaa… fără mâncare între dinţi!
REŞIŢA - Ziua Mondială a Sănătăţii Orale a fost marcată și la Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin, [...] mai multe »
În câteva luni, drumul Maciova-Ciuta-Obreja ar putea fi ca nou!
CARAȘ-SEVERIN - Asta pentru că au fost reluat lucrările pe acest tronson, lucrări desfășurate prin Programul [...] mai multe »
Grefierii cărăşeni s-au alăturat protestului din ţară
REŞIŢA - Vineri, 22 martie 2019, aceştia au protestat timp de o oră, între orele 11.00 – 12.00,  în faţa [...] mai multe »
Flăcări lângă DN58B, la Măureni
MĂURENI - Vegetația a fost cuprinsă de flăcări în două locuri, lângă carosabil, pe DN58B, la intrarea în [...] mai multe »
Două milioane de lei, investite în zâmbetul copilăriei
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană a inaugurat, vineri, cel mai mare loc de joacă pentru copii din vestul ţării. [...] mai multe »
Şase note de zece la matematică şi niciuna la română
CARAŞ-SEVERIN - Elevii de clasa a VII-a şi a VIII-a care au susţinut simularea examenelor de Evaluare Naţională au [...] mai multe »
Şi copiii au sărbătorit cu poliţiştii
REȘIȚA - Ziua Poliţiei Române, marcată în fiecare an pe 25 martie, a prilejuit şi anul acesta o serie de acţiuni [...] mai multe »
„Povestea cufărului fermecat“ vă aşteaptă în Parcul Siderurgistului
REŞIŢA - O piesă de teatru cu personaje magice, „Povestea cufărului fermecat“, va avea ca scenă, astăzi, de la [...] mai multe »
Vagoane în flăcări, în Gara Oraviţa
ORAVIŢA - Un incendiu care a cuprins patru vagoane dezafectate din Gara Oraviţa a fost anunţat, în seara de joi, la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou