Reactualizat la:

Mancam mielul sau coada lui?

Mancam mielul sau coada lui?
REŞIŢA – Se spune că de pe masa de Paşte nu poate lipsi carnea de miel, ouăle roşii, cozonacii şi pasca. Dar ce te faci dacă ai rămas şomer sau dacă leafa ţi-a fost tăiată de Guvernul Boc? Nu ai decât să-ţi pui pofta-n cui sau să te mulţumeşti cu codiţa mielului, oferită pe post de primă de actuala putere.

Rectifica

Pentru mulţi reşiţeni Paştele din acest an va fi mult mai sărac comparativ cu cel din anii trecuţi, iar Iepuraşul mai puţin darnic. Nu e el de vină, ci scumpirile din ultimele luni la alimente, pâine, energie, gaz, carburanţi, şi lista ar putea continua. Acestea sunt şi motivele pentru care nu mulţi reşiţeni îşi vor permite să cumpere un miel de Paşte şi nici să aibă mesele îmbelşugate. Multe din gospodinele cu care am stat de vorbă ne-au spus că, pentru a face faţă cheltuielilor, s-au aprovizionat din timp cu cele necesare pregătirii bucatelor tradiţionale, ştiut fiind faptul că, în săptămâna dinaintea sărbătorilor, se scumpesc toate în pieţe şi magazine.

„Lucrez la stat şi am un salariu de 500 de lei, iar soţul meu o pensie de 700 de lei. Anul acesta am făcut eforturi mari. Am strâns bani din timp şi mi-am cumpărat, încă de acum o lună, cele necesare pregătirii preparatelor culinare. Mi se pare o umilinţă că am ajuns să trăim vremurile astea atât de grele“, ne-a spus Geta Bihoi. Femeia ne-a mai povestit că are doi copii, care, deşi sunt mari, se bucură ori de câte ori primesc câte un cadou de la părinţi. Numai că, în acest an, Iepuraşul le va aduce doar „ouă roşii şi câteva dulciuri, căci nu ne mai permitem să le dăm bani, aşa cum s-a întâmplat anul trecut“.

Şi pentru tânăra mămică, Bianca Pascu, Paştele din acest an va fi mai sărac şi asta pentru că, deşi a născut în luna decembrie 2010, alocaţia pentru creşterea copilului a primit-o abia săptămâna aceasta. „Ne vom strădui să nu ne lipsească nimic de pe masa de duminică, dar mărturisesc că aceste sărbători sunt mult mai austere decât cele din anii trecuţi“, a mai spus tânăra.

Pe Adina Vuca am întâlnit-o când ieşea dintr-un magazin cu articole pentru copii. Femeia ne-a povestit că are trei copii, care încă mai cred în Iepuraş. Aşa că, a avut grijă să facă din timp economii pentru a-şi putea permite să le cumpere câte ceva micuţilor. „Anul acesta posibilităţile noastre sunt mult mai reduse, dar copiii sunt pe primul loc, iar dacă ei sunt fericiţi, nouă nu ne mai trebuie nimic. O să am grijă să cumpărăm pentru masa de Paşte câte puţin din fiecare, dar cred că mielul va fi înlocuit cu puiul. Oricum, dacă alimentele vor continua să se scumpească, nu ştiu unde vom ajunge, că şi aşa ne descurcăm foarte greu“, a mai spus femeia.

Roxana Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Judetul nostru, o poarta spre China?
REȘIȚA - Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, şi prefectul judeţului, Matei Lupu, au [...] mai multe »
Ambasadorul SUA vine in judet
REŞIŢA - Hans Klemm vizitează Vestul României, însă caracterul vizitelor sale este unul strict secret. Diplomatul [...] mai multe »
Tanara de 17 ani, data disparuta
OȚELU ROȘU - Poliţiştii din Oțelu Roșu vă cer sprijinul pentru găsirea unei tinere care a plecat de acasă în [...] mai multe »
Strazile Bufenilor si Bradet, din Anina, in reparatii!
ANINA - Anina este unul din oraşele cărăşene care a primit finanţare pentru asfaltarea mai multor artere. Pe [...] mai multe »
De ce desfiinteaza Popa Politia Locala
CARAȘ-SEVERIN - Noua organigramă a municipalităţii continuă să genereze dispute la nivelul palatului [...] mai multe »
Urmaresc traseul laptelui in judet
CARAŞ-SEVERIN - Instituţia Prefectului Caraş-Severin a dispus verificări în şcoli pentru distribuirea produselor [...] mai multe »
Muntele Mic, o feerie
MUNTELE MIC - Deşi iarna nu şi-a intrat în drepturi, oricine merge zilele acestea pe Muntele Mic este fascinat de [...] mai multe »
I-a furat plasa cu bani
CARANSEBEȘ - Un bărbat de 59 de ani din Neamţ s-a ales cu dosar penal pentru furt, după ce i-ar fi furat unei femei [...] mai multe »
La varsta majoratului, retinut pentru talharie
CARANSEBEŞ - Două sticle de whisky au fost de vină! Doar că pentru a le fura tânărul a fost nevoit să se ia la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou