Reactualizat la:

Manager aşteptat cu sirena

Manager aşteptat cu sirena
Daniela Popescu şi-a început al doilea mandat de manager la SJA cu o grevă de protest a tuturor angajaţilor.

 (19 comentarii)

Rectifica

Aproape 10 ambulanţe şi câteva sute de ambulanţieri, asistenţi şi medici au protestat luni dimineaţa în faţa Serviciului Judeţean de Ambulanţă împotriva numirii dr. Daniela Popescu ]n fruntea acestui serviciu.

Cu toţii strigau „Demisia!“ sau „Îl vrem pe Librimir“ şi spun că vor rămâne în grevă de protest până ce dr. Cosmin Librimir va reveni la conducerea SJA. „La Caransebeş este un mare deficit de medici la ambulanţă, să meargă înapoi acolo. În această dimineaţă chiar era de serviciu, au lăsat staţia goală ca să vină la Reşiţa“, spunea dr. Marius Cotârlă, directorul medical al SJA.

Oamenii spun că „Daniela Popescu nu este un bun manager, SJA a avut lipsuri serioase şi multe datorii. Se promovează sau se taie din salarii preferenţial, făcând naveta la Caransebeş cu maşinile ambulanţei“. „Cât a făcut doctorul Librimir în şapte luni nu au făcut alţii în şapte ani“, a mai spus Cotârlă. Solicitat să intervină, dr. Dragoş Luca a explicat că dr. Popescu revine pe postul de manager ca urmare a unei sentinţe judecătoreşti şi că, deşi a discutat cu ea, aceasta nu vrea să îşi dea demisia. De asemenea, a spus că nu poate împiedica greva angajaţilor de la ambulanţă, dar trebuie să fie în limitele legii şi să se asigure urgenţele.

Dragoş Luca a mai precizat şi că va discuta cu subsecretarul Raed Arafat şi cu ministrul Cseke despre situaţia de la SJA CS şi le va spune că angajaţii nu vor să o recunoască pe dr. Popescu, cerând insistent ca manager să rămână Cosmin Librimir. Angajaţii spun că nu vor pleca din curtea SJA şi ambulanţele vor suna din sirene în fiecare zi minute în şir până la demisia sau demiterea dr. Daniela Popescu şi că protestul va continua şi în zilele următoare.

Protestul a început încă de dimineaţă, imediat după ora 8.00, când angajaţii au mobilizat toate salvările libere şi au dat drumul la sirene şi girofaruri în semn de protest. Aceştia erau extrem de nemulţumiţi că Daniela Popescu nu coboară să vorbească cu ei, fapt pentru care unii din cei peste 200 de angajaţi au urcat pe hol şi au intrat în biroul în care se afla noul manager, strigându-i insistent să-şi dea demisia. Angajaţii i-au spus Danielei Popescu despre faptul că dr. Librimir, ca manager, nu le-a tăiat din salarii şi i-a încadrat după merit, în funcţie de vechime şi post, şi că le-a cumpărat echipamente, le-a amenajat staţia şi se putea vorbi cu dânsul.

Aceştia i-au mai reproşat că în perioada în care era manager făcea naveta la Caransebeş pe banii SJA, că lăsa descoperită substaţia de ambulanţă din Caransebeş pentru a face gărzi la UPU şi că strica banii SJA pe chefuri şi oamenii apropiaţi, iar restul munceau cu lipsuri mari. Pentru că dr. Popescu nu a dorit să stea de vorbă cu ei, a fost necesară intervenţia directorului DSP, dr. Dragoş Luca, cel care, după lungi discuţii şi intervenţii, a reuşit să îl aducă pe noul manager în mijlocul angajaţilor.

Nemulţumiţi, oamenii au acuzat-o de tot felul de răzbunări şi decizii ilegale şi imorale, i-au cerut demisia şi i-au explicat că nimeni nu o vrea ca manager. Cu toate acestea, dr. Popescu a refuzat să îşi dea demisia şi a spus că va reuşi să lucreze chiar şi în condiţiile în care toţi angajaţii sunt în grevă din cauza numirii ei.

Cristian Franţ



Comentarii 19

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Oxigen pentru spitalul din Caransebeș!
CARANSEBEȘ - A doua unitate spitalicească din județ va avea la începutul anului viitor o nouă stație de oxigen [...] mai multe »
Cu arma la firmă
CARANSEBEŞ - În timpul unui control pe linie economică la o societate comercială din Caransebeş, poliţiştii au [...] mai multe »
A traversat pentru ultima dată
PRIGOR - O femeie de 83 de ani din Borlovenii Noi şi-a pierdut viaţa luni seară în urma unui accident produs în [...] mai multe »
Nu îşi permite nimeni să pună beţe în roate pe Semenic
CARAŞ-SEVERIN - Asta susţinea preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, când a fost întrebat dacă [...] mai multe »
Primăria Băile Herculane are conturile blocate
BĂILE HERCULANE - Şi asta până la achitarea către Banca Comercială Română a sumei de 378.941,41 lei. Nu va fi [...] mai multe »
Smederevo – 50: toamnă poetică fără cusur!
REȘIȚA - România a fost reprezentată de poetul reșițean (invitat a doua oară) Octavian Doclin, dar și de poeții [...] mai multe »
Cancerul de sân, tot mai prezent în Caraș-Severin
REȘIȚA - Peste 8.000 de cazuri de cancer se înregistrează în județ, din care peste 15 procente sunt reprezentate [...] mai multe »
A intrat cu maşina în TIR
CARANSEBEŞ - O persoană a fost rănită grav în urma unui accident rutier produs la miezul nopţii de duminică spre [...] mai multe »
„Babeş-Bolyai“ ar putea absorbi „Eftimie Murgu“
REŞIŢA - Conducerea forului universitar reşiţean a luat decizia de a demara negocierile cu cei de Cluj, în vederea [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou