Reactualizat la:

Mâna întinsă bunicilor de la ţară

Mâna întinsă bunicilor de la ţară
REŞIŢA – Directoarea Laura Geonea invită beneficiarii să-şi vizeze carnetul de rentier agricol.

Fără viza pe anul 2008, pusă de Agenţia Domeniilor Statului (ADS), beneficiarii sprijinului acordat de stat nu pot primi banii cuveniţi pe anul trecut. Cei 280 de rentieri din Caraş-Severin vor trebui să se prezinte la sediul ADS, din Piaţa Republicii Nr. 28, până la sfârşitul acestei luni.

Condiţii şi drepturi

Doamna Geonea precizează că renta viageră se acordă agricultorilor în vârstă de minim 62 de ani, proprietari a maxim 10 hectare de teren pe care l-au vândut, donat sau arendat începând cu 22 iulie 2005.

Pentru fiecare hectar de pământ vândut sau donat, statul acordă 100 de euro anual, respectiv 50 de euro anual pentru fiecare hectar de pământ arendat. Banii se acordă o singură dată, în primul trimestru al anului următor celui pentru care este datorată renta.

Pentru a putea beneficia de rentă, agricultorii se vor adresa ADS având asupra lor contractul de vânzare-cumpărare sau donaţie a terenului înregistrat la notar, contractul de arendare a terenului înregistrat la primărie şi actul de identitate în original şi copie.

Renta se acordă pe tot parcursul vieţii beneficiarului.

Ionel Ivaşcu

ionel.ivascu@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
A fost tăiată panglica la Cardiologia renovată
REŞIŢA - Nu e vorba de vreo inaugurare decât, poate, de o inaugurare a normalităţii în secţia de Cardiologie a [...] mai multe »
Au înflorit scările Semenicului
REȘIȚA - Scheletul Hotelului Semenic, în ale cărui cioburi din ferestre se oglindeşte, scăldată în soare, [...] mai multe »
Cui nu-i place cu autobuzul, să aştepte… încă 3 ani, tramvaiul!
REŞIŢA - Asta a fost replica unor concetăţeni, la fel de nervoşi ca toţi cei care au stat, marţi dimineaţă, ca [...] mai multe »
Învățăturile lui Moromete… din Caraș-Severin
RĂCĂȘDIA - Când tinerii fug de viața la țară ca dracul de apa sfințită, bătrânii rămân să țină steagul [...] mai multe »
Poate primi finanţare pentru proiecte de dezvoltare
CARAȘ-SEVERIN - Rusca Montană este una dintre ariile protejate din România care poate depune proiecte pentru a [...] mai multe »
Au zburat pe drumurile judeţului
CARAŞ-SEVERIN - Weekendul a fost unul încărcat pentru poliţiştii rutieri cărăşeni care ne spun că au fost la [...] mai multe »
Anul ăsta n-avem lavandă la Caraşova!
CARAȘOVA - Imaginea superbă din câmpul de lavandă de la Caraşova a fost imortalizată anul trecut, de atunci, [...] mai multe »
Hurduzeu: Vreau ca cei 26, 5 milioane lei să se vadă în drumuri
CARAŞ-SEVERIN - Anul acesta, bugetul alocat reparaţiilor la drumurile judeţene este cel mai mare din ultimii ani! mai multe »
Hunedorenii îşi imprimă bani falşi ca să cumpere caii cărăşenilor
CARAŞ-SEVERIN - Peste o sută de bancnote false, de 50 şi 100 de euro, au fost descoperite de oamenii legii în urma a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou