REŞIŢA – Clubul „Activi pentru protejarea naturii sălbatice din Carpaţi“, sprijinit de WWF, invită reşiţenii să ia parte la evenimentul internaţional „Earth Hour“ („Ora Pământului“), cea mai mare mişcare voluntară de mediu din toate timpurile, prin participarea la activităţile organizate în Centrul Civic. Luminile vor fi stinse, sâmbătă, 24 martie, în zona centrului, în intervalul 20:30-21:30.
„Veniţi alături de noi să stingem lumina stradală, dar să aprindem una în suflete prin jocuri şi voie bună“, au precizat organizatorii. În fiecare an, milioane de oameni, instituţii şi companii sting luminile timp de o oră, gest-simbol în lupta împotriva schimbărilor climatice, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie – Earth Hour. Evenimentul are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică faţă de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice. Ora Pământului constă în stingerea luminii şi oprirea aparatelor electrocasnice neesenţiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât şi de către instituţii şi unităţi economice. Această mişcare a pornit în 2007, când peste 2.2 milioane de oameni şi 2000 de sedii de companii din Sydney au stins luminile pentru o oră, din nevoia de a atrage atenţia, la nivel global, asupra problemei schimbărilor climatice. WWF (World Wide Fund For Nature) anunţă că, în 2018, Ora Pământului va fi sărbătorită la nivel global de oameni din peste 7.000 de oraşe, din 180 de ţări. În România, zeci de oraşe au anunţat organizarea unor activităţi precum ture cu bicicletele, concerte în aer liber şi nu numai, în ciuda fenomenelor meteo extreme anunţate.