Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Programul guvernamental pentru înnoirea parcului auto se încheie pe 30 septembrie.

Potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu, aproximativ 14.000 din cele 25.000 de tichete puse la dispoziţia persoanelor fizice şi juridice pentru achiziţionarea de autovehicule noi prin programul Rabla 2015 au fost rezervate.

Potrivit AFM, au fost depuse peste 1.500 de dosare de către persoanele juridice şi instituţiile publice. Au fost analizate 831 de dosare, dintre care 411, pentru 1.380 de autovehicule, au fost acceptate, 420 de dosare fiind respinse. O mică parte dintre acestea au fost accesate din Caraş-Severin, unde au fost acreditate şapte firme pentru colectarea, dezmembrarea şi scoaterea din uz a autovehiculelor în cadrul programului – trei în Reşiţa, două în Caransebeş şi două în Oraviţa. Cele mai multe solicitări au fost pentru autoturismele Dacia unde, prin colaborarea programelor Rabla şi Prima Maşină, preţul unui autovehicul nou a pornit de la 5.300 de euro, cu o rată lunară de 413 lei.

Dintre persoanele juridice, au accesat programul Rabla Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), care a rezervat 118 tichete, Garda de Mediu – 63 de tichete şi Autoritatea Rutieră Română – 14 tichete. Anul acesta, în cadrul programului Rabla au fost emise 25.000 de tichete (20.000 pentru persoane fizice şi 5.000 pentru persoane juridice), prin care, în schimbul casării unei maşini mai vechi de opt ani, se obţine o reducere de 6.500 de lei la cumpărarea uneia noi.

Sunt disponibile trei variante de eco-bonus pentru achiziţia unui autoturism cât mai nepoluant. Se menţine posibilitatea cumulării a maxim două eco-bonusuri, cu menţiunea că aceasta se poate realiza numai între un eco-bonus de 750 de lei şi unul din celelalte două categorii.