REŞIŢA – Cel puţin aşa reiese din raportul întocmit şi prezentat, marţi, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, de reprezentanţii Gărzii Forestiere Caraş-Severin.
49% din suprafaţa judeţului, respectiv 419.000 hectare, este acoperită de păduri. În cea mai mare parte a sa, fondul forestier, un procent de 82%, se află în proprietatea statului. Alte 12 procente sunt administrate de primăriile cărăşene, şi câte 3% de composesorate şi persoane fizice şi juridice. Suprafaţa fondului forestier este administrată la nivel judeţean de 21 de ocoale silvice, din care 18 sunt de stat şi trei sunt private. Din aceste păduri se pot recolta, anual, aproximativ 850.000 mc de lemn, conform prevederilor amenajamentelor silvice. Potrivit declaraţiilor făcute de Gheorghe Săvianu, consilier superior în cadrul Gărzii Forestiere Caraş-Severin, până la sfârşitul lunii octombrie 2018, s-au efectuat nu mai puţin de 1.015 controale de fond în păduri, cu 381 mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De altfel, comparativ cu perioada similară a anului 2017, se constată o scădere şi a numărului de contravenţii, cu 45%, o diminuare a valorii amenzilor aplicate pentru tăieri ilegale de arbori cu 67%, acest lucru datorându-se, după cum a explicat Gheorghe Săvianu, faptului că la finalul lui 2017 a fost elaborată Legea nr. 270, legea prevenirii, prin care, pe unele categorii de controale, „operatorii economici de profil sau alte persoane sunt sancționați cu avertisment și cu termene de remediere a deficiențelor constatate după caz“.
În acelaşi timp, raportul Gărzii Forestiere mai arată şi că numărul infracţiunilor constatate a scăzut cu 44%. Volumul arborilor tăiaţi ilegal la nivel judeţean a scăzut cu 1.903 mc, ceea ce reprezintă o diminuare cu 26% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017. Volumul de arbori tăiaţi ilegal şi valoarea acestora au scăzut, precizează reprezentantul Gărzii Forestiere, datorită faptului că aproape toate pădurile aparţinând unităţilor administrativ–teritoariale au fost supuse regimului administrării silvice, prin ocoale silvice autorizate. De adăugat şi că, cei mai mulţi arbori tăiaţi ilegal au fost din speciile Cvercinee, respectiv cer, stejar şi gorun, cea mai mare parte din volum fiind lemn de foc. Această scădere a infracţiunilor şi a contravenţiilor este pusă şi pe seama acțiunilor comune pe care instituţia le-a derulat cu angajaţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraș-Severin din cadrul Compartimentului de Combatere a Delictelor Silvice, dar și cu angajați ai Inspectoratului de Jandarmi Caraş-Severin.