REŞIŢA – Numărul accidentaţilor la locul de muncă a scăzut în 2012 aproape la jumătate comparativ cu anul 2011, arată un raport al Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin.
Astfel, anul trecut s-au înregistrat 30 de accidente la locul de muncă, cu 23 mai puţine decât în 2011, din care 12 mortale şi 18 cu incapacitate temporară de muncă. Raportul întocmit de conducerea ITM Caraş-Severin mai arată că, anul trecut, angajaţii acestei instituţii au efectuat 2.800 de controale, în urma cărora au fost aplicate 3.292 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.753.100 lei, în timp ce în 2011 inspectorii ITM au efectuat 2.707 controale şi au aplicat 4.011 amenzi, în sumă de 2.064.700 de lei.
Ca principale deficienţe constatate de către inspectorii de muncă în timpul controalelor din teren, amintim: neîncheierea unui contract individual de muncă, nerespectarea programului de lucru şi a timpului legal de odihnă, neîntocmirea dosarelor de personal şi a regulamentului de ordine interioară.
Roxana Bălan Nafiru