Reactualizat la:

Mai mulţi bani pentru zootehnie

Mai mulţi bani pentru zootehnie
REŞIŢA – Comparativ cu anul trecut, în 2009, se alocă mai mulţi bani pentru prima pe cap de animal.

Rectifica

Comisia Europeană a aprobat României pentru anul 2009 un plafon de aproximativ 250 de milioane de euro pentru acordarea subvenţiilor din bugetul naţional în sectorul zootehnic, cu aproape 10 milioane de euro mai mult decât anul trecut, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură.

Astfel, potrivit Deciziei Comisiei Europene pentru prima pe exploataţie, specia bovină, nivelul maxim alocat României este de 182,792 milioane de euro, faţă de 176,305 milioane de euro, plafonul stabilit pentru 2008. De asemenea, pentru prima pe cap de animal, specia ovine/caprine, plafonul alocat României este de 66,657 milioane de euro, comparativ cu 64,614 milioane de euro, anul trecut.

Plăţile Naţionale Direct Complementare (CNDP) se acordă sub forma unei prime pe cap de animal, pentru specia bovină, respectiv primei pe cap de animal, pentru specia ovine/caprine. Potrivit regulamentelor europene, trebuie efectuat un control administrativ în Regimul Naţional al Exploataţiilor (RNE) în proporţie de 100% pentru toate cererile depuse şi efectivul de animal aferent, atât pentru specia bovine, cât şi pentru specia ovine/caprine. În plus, pentru ovine/caprine este obligatoriu un control şi un supracontrol la faţa locului.

Valoarea sprijinului financiar, atât pentru specia bovină, cât şi pentru specia ovine/caprine, va fi stabilită prin Hotărâre de Guvern, în funcţie de numărul animalelor eligibile rezultat în urma controalelor.

Roxana Nafiru
roxana.nafiru@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Turcii ne iau cu asalt frontiera
ORAVIŢA - Nici măcar tradiţionalii noştri cotropitori nu mai vor să rămână pe plaiuri mioritice, optând pentru [...] mai multe »
Oxigen pentru spitalul din Caransebeș!
CARANSEBEȘ - A doua unitate spitalicească din județ va avea la începutul anului viitor o nouă stație de oxigen [...] mai multe »
Cu arma la firmă
CARANSEBEŞ - În timpul unui control pe linie economică la o societate comercială din Caransebeş, poliţiştii au [...] mai multe »
A traversat pentru ultima dată
PRIGOR - O femeie de 83 de ani din Borlovenii Noi şi-a pierdut viaţa luni seară în urma unui accident produs în [...] mai multe »
Nu îşi permite nimeni să pună beţe în roate pe Semenic
CARAŞ-SEVERIN - Asta susţinea preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, când a fost întrebat dacă [...] mai multe »
Primăria Băile Herculane are conturile blocate
BĂILE HERCULANE - Şi asta până la achitarea către Banca Comercială Română a sumei de 378.941,41 lei. Nu va fi [...] mai multe »
Smederevo – 50: toamnă poetică fără cusur!
REȘIȚA - România a fost reprezentată de poetul reșițean (invitat a doua oară) Octavian Doclin, dar și de poeții [...] mai multe »
Cancerul de sân, tot mai prezent în Caraș-Severin
REȘIȚA - Peste 8.000 de cazuri de cancer se înregistrează în județ, din care peste 15 procente sunt reprezentate [...] mai multe »
A intrat cu maşina în TIR
CARANSEBEŞ - O persoană a fost rănită grav în urma unui accident rutier produs la miezul nopţii de duminică spre [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou