Reactualizat la:

Mai multe infectii intraspitalicesti la Resita

Mai multe infectii intraspitalicesti la Resita
Scris de Flavius Rotariu - CARAŞ-SEVERIN – Situaţia nu pare legată direct de scandalul dezinfectanţilor izbucnit la nivel naţional.

Rectifica

Creşterea cazurilor de infecţii nosocomiale a fost confirmată de către conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa. Infecţie nosocomială (sau intraspitalicească) este acea infecţie care nu este prezentă sau care nu se află în perioada de incubaţie în momentul în care pacientul s-a internat în spital şi se supraadaugă bolii pentru care pacientul s-a internat. Infecţiile nosocomiale pot să fie în legătură cu deficienţe de igienă, sterilizare, manevre sau îngrijiri medicale. „Creşterea, care nu este mare, s-a sesizat încă din luna ianuarie a acestui an, dar a fost marcată inclusiv în luna mai, când nu au mai fost utilizate produse Hexi Pharma. Pot fi mai mulţi factori care să ducă la creşterea înregistrată, iar dezinfectanţii reprezintă doar un segment. Printre alţi factori se numără vizitele repetate şi prelungite ale aparţinătorilor, infecţii «de import», adică pacienţi care le-au contactat în alte spitale… În prezent, achiziţionăm dezinfectanţi care nu au fost verificaţi – în sensul că nu au fost folosiţi de noi sau de alte spitale. Noi facem teste de sanitaţie, periodic, şi monitorizăm eventualele infecţii. Am constituit o comisie care să întocmească un caiet de sarcini şi cerinţe privind achiziţiile. Utilizarea lor trebuie monitorizată pentru conformitate“ ne-a declarat dr. Dumitru Secăşan, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa.

Acest tip de infecţie se produce într-un spital, fie între pacienţi de boli diferite care ajung în contact unii cu alţii, fie de la bolnavi sau purtători proveniţi din rândul personalului de îngrijire. Ministerul Sănătăţii a precizat că toate produsele biocide din spitale utilizate pentru dezinfecţia tegumentelor şi dezinfecţia suprafeţelor vor fi testate în laboratoare acreditate. Deţinătorii de avize prezenţi pe piaţa românească (producători şi distribuitori) vor fi obligaţi să efectueze teste de eficacitate pentru fiecare activitate a produsului menţionată în dosarul de avizare. Orice produs pentru care nu va fi prezentat rezultatul testelor realizate de un laborator acreditat în termenul de 120 de zile va pierde avizul de punere pe piaţă. Termenul de 120 de zile a fost agreat de Ministerul Sănătăţii în urma propunerii specialiştilor din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
In pesteri, fie iarna, fie vara
CARAŞ-SEVERIN - Membrii Asociaţiei Speologice Exploratorii au continuat ieşirile în teren la început de decembrie. [...] mai multe »
Mos Nicolae va da lumina sarbatorilor
REŞIŢA - A devenit deja o tradiţie ca, pe malurile Bârzavei, lumina sărbătorilor de iarnă să fie aprinsă de de [...] mai multe »
(E) Marcel Vela: Eu cred in tinerii care vor sa traiasca la tara
CARAȘ-SEVERIN - Întotdeauna când am realizat ceva, ca primar sau politician, am vrut ca de acele lucruri să se [...] mai multe »
Victimele gerului, contorizate judetean
CARAŞ-SEVERIN - De îndată ce temperaturile de afară scad sub temperatura de îngheţ, Unităţile de Primiri [...] mai multe »
In linie dreapta pentru parlamentare
CARAŞ-SEVERIN - Se fac ultimele informări, se distribuie efectele necesare scrutinului şi se pun la punct ultimele [...] mai multe »
(E) Votaţi un independent: Tiberiu Manescu
CARAȘ-SEVERIN - Este cât se poate de clar că un independent nu are de plătit serviciile unui partid ce l-a pus pe [...] mai multe »
Ziua nationala a Romaniei, la Gyula, in Ungaria
CARAȘ-SEVERIN - Peste 300 de persoane au luat parte, în sala festivă „Matei Corvin” a unui hotel din Gyula, la [...] mai multe »
(E) Ionut Narcis Chisalita: Impreuna putem creste Romania si judetul Caras-Severin
CARAȘ-SEVERIN - Candidatul PSD pentru Senat, Ionuț Narcis Chisăliță ne-a prezentat în cadrul unui interviu [...] mai multe »
(E) Parlamentarii PSD sustin administratia judeteana
REŞIŢA - La şedinţa ordinară din noiembrie a Consiliului Judeţean Caraş-Severin au participat parlamentari PSD. [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou