Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Zicala li se potrivește caransebeșenilor care locuiesc pe tronsonul străzii Traian Doda, intersecție cu Romanilor, ce face legătura cu șoseaua de centură.

După ce Hidroconstrucția a reușit în cele din urmă să coboare capacele de la căminele canalelor, constructorul care se ocupă de asfaltarea porțiunii de 800 de metri poate trece la treabă. Deja s-a început pietruirea gropilor apărute în carosabil după introducerea rețelelor de apă și canalizare, iar în funcție de vreme se va trece și la asfaltare.

„A trebuit să așteptăm până când Hidroconstrucția a finalizat ridicarea capacelor de cămine la cota prevăzută în proiect, iar acum este front liber pentru asfaltare. Firma a demarat deja lucrările pregătitoare și, în funcție de vreme, în cel mai scurt timp se va finaliza încă un acces rapid înspre și dinspre șoseaua de centură”, a precizat primarul Marcel Vela, care a verificat la fața locului stadiul lucrărilor.

Porțiunea de drum ar fi trebuit reabilitată de firma care a construit centura de ocolire, ale cărei camioane au distrus carosabilul, însă odată ce s-au văzut cu banii, constructorii centurii s-au făcut nevăzuți iar reabilitarea a trebuit făcută cu fonduri din bugetul local.